Cred că fiecare dintre noi am amânat lucruri și fapte. O să rezolv mâine, o să ajut altădată, o să discut luna viitoare, o să merg peste două săptămâni, o să ies la o cafea cu cel mai bun prieten când am timp, o să admir stelele cândva, o să îmi cer iertare când pot, o să fac Sărbătorile cu ai mei la anul. Toți amânăm gesturi, probleme, discuții, priviri, zâmbete, oameni dragi.
Amânăm mereu clipe din viața noastră, deși putem alege altceva, altcumva, altundeva. Cumva, ni se pare firesc acest lucru pentru că trăim într-o lume ce duce parcă spre mecanizarea individului, o lume în care ne lăsăm atrași ca într-o tornadă în mijlocul agitației, obiceiurilor, păcatelor, tiparelor și mecanismelor moștenite sau acceptate în mod pasiv. Ne complacem în stări, situații, atitudini, într-o monotonie acceptată și un stereotip cotidian mereu același, chiar dacă, la un moment dat, toți simțim robotizarea vieții.
Avem impresia că timpul este veșnic pentru noi, că rămânem mereu tineri, ne amăgim că doar alții sunt muritori nu și noi, și rar avem curajul să spunem stop, să o luăm de la capăt fie și în cazul lucrurilor simple. Uităm că timpul și șansele sunt lucruri care odată trecute nu le putem întoarce în viața noastră. Pierdem din vedere că dacă azi nu întindem o mână cui ne cere ajutorul, mâine s-ar putea să nu mai fie nevoie; ne mințim că putem spune oricând cuiva că îl iubim, deși la fel de bine știm că mâine poate fi târziu; greșim având impresia că la fel de ușor ne putem repara greșeala; ne mințim că ne putem onora promisiunile oricând vrem, fără să gândim că o promisiune neonorată își pierde sensul, iar ție îți știrbește cuvântul. Exemplele pot continua. Indiferent de amânările noastre, un singur lucru este cert: viața merge cu aceeași viteză de 60 de secunde pe minut. Incertă este clipa trimisă spre mâine, poimâine, altădată. Nu avem controlul asupra ei. Mâine poate să nu mai fie nimic la fel. Noi decidem doar pentru aici și acum.
Pune un minut deoparte ca să te deschizi spre ceilalți, să simți, să arăți că îți pasă, să faci bine, să fii mulțumit, să te împaci cu tine. Timpul nu este suficient pentru nimeni. Evită clipa în care să spui: aș fi vrut să, aș fi putut să, era bine dacă… Atunci când le refuzi, nici clipele nu iartă!