CARAȘ-SEVERIN – Dacă te întreabă cineva câți ani ai să spui că 7, restul sunt anotimpuri dăruite de Dumnezeu. O povață frumoasă pe care am auzit-o într-o mănăstire. Și mi s-a părut potrivit să v-o spun acum, când încă o toamnă ne-a învăluit în misterul ei!
V-am spus mereu că aş putea să trăiesc fără orice alt anotimp, dar nu fără toamnă. Nu ştiu de ce şi nici nu caut vreo explicație, ştiu doar că pentru mine fiecare toamnă este un început. Acum ştiu să mă bucur de orice, să îmi fac timp să văd cum soarele respiră secunde tomnatice şi cum orizontul se colorează în asfinţit, acum simt adierea vântului prin toţi porii. Îmi place lumina ei difuză, îi simt dimineaţa paşii răcoroşi, îi iubesc nostalgiile adormite, ador zborul fluturilor încărcat cu tăceri albastre. Iubesc toamna şi frumuseţea ei unică pentru că mă face să respir minunile vieţii şi naturii, să simt parcă mai mult decât gândesc. Şi este atât de potrivită firii mele: uneori caldă, alteori distantă şi atât de încărcată de contraste.
Acum parcă putem înțelege mai bine că în multe din ceea ce ni se întâmplă avem o influenţă mică şi că mereu lumina şi umbrele se împletesc, ne pândesc şi ni se arată deopotrivă. Acum ne dăm seama cumva mai mult că, deşi unii suntem ascunşi în trupuri aparent puternice, toţi suntem fragili. Că în fiecare există un apus şi un răsărit, stări de bine şi stări de tristeţe. Prin jocul efemer al frunzelor înțelegem că dincolo de orice reuşită adevărată există multe pierderi şi neîmpliniri, că este bine să respirăm libertăţile zborului neînvăţat, dar să nu ne dezlipim de realităţi. Că nu orice zâmbet ascunde orizonturi senine, că există şi încercări care deschid drumuri spre nicăieri. Aş vrea să înţelegem că există tăceri care dor şi linişte care vindecă. Dacă am putea asculta mai mult, am înţelege că nu ar fi atâtea suflete neînţelese în jurul nostru, dacă am avea răbdare să stăm de vorbă cu noi mai des, nu am bate la uşi în pragul cărora nu ne aşteaptă nicio lumină și nu am închide porți ce nu ar trebui încuiate nici când orgoliul urlă.
Dincolo de spectacolul arămiu ce se joacă în ochii fiecăruia, există spectacolul vieții în care unii oameni aleg să existe, iar alţii aleg doar să respire; unii luptă, iar alţii renunţă, unii iubesc prea puţin, iar alţii urăsc prea mult; unii visează doar noaptea, iar alţii habar nu au ce sunt visele adevărate, unii se pierd, alţii se regăsesc. Şi încă ce spectacol…!
Putem privi viaţa ca pe ceva ce ne aduce şi teamă sau o putem vedea ca pe o pânză de pe şevaletul unui pictor. Să ne colorăm norii, să nu ne umbrim soarele, să trecem peste furtunile din viaţă şi să ne căutăm zâmbetele. Omul frumos este cel ale cărui adâncimi sufleteşti sunt liniştite, iar fără oameni frumoşi lumea nu poate fi frumoasă! Frumuseţea este puternică! Iar acum o puteți vedea peste tot. Frunzele galbene şi ruginii scuturate şi adunate la margini de trotuare şi alei parcă se odihnesc din căutarea tainelor acestei lumi și sub covorul lor ne putem strivi grijile apăsătoare. Atâtea bucurii și frământări încap într-o toamnă, atâtea clipe ni se pot zbate în suflet…
JCS-Nina Curița
