Caraş-Severin, Romania


Cenuşiul agitatului cotidian este spulberat de
evenimente precum cel ce a avut loc ieri la Galeria
Direcţiei pentru Cultură, Culte şi
Patrimoniul Cultural al judeţului
Caraş-Severin.


Este vorba despre lansarea volumului „De la
Enescu la Concordia (Convorbiri cu Mihai Miltiade
Nenoiu)“ autor Romulus Turbatu. Volumul se
constituie într-o amplă monografie a omului,
muzicianului şi scriitorului Mihai Miltiade
Nenoiu. Realizarea cărţii a fost
posibilă prin interviuri substanţiale
în care se poate întâlni o epocă
culturală reală.


Evenimentul a reuşit să reunească
personalităţi culturale marcante, dar şi
iubitori de frumos, iubitori de cultură şi
carte. Aşa cum era şi firesc, la lansarea
volumului a participat personajul principal pe care
îl puteţi descoperi în filele
cărţii.


Alături de Miltiade Nenoiu putem aminti nume la
fel de impunătoare precum maestrul Sabin
Păutza. Toţi cei ce au luat cuvântul au
ţinut să menţioneze măcar una din
multele calităţi ale personalităţii
Nenoiu, acesta din urmă declarându-se
copleşit de toate complimentele care i s-au adus.


Evenimentul a fost organizat de Direcţiile de
Cultură ale judeţelor Caraş-Severin
şi Dolj.


Anca Preda


[email protected]