Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Crucea Roșie Română a organizat zilele trecute, la București, Concursul European de Prim Ajutor (FACE 2015). Două voluntare cărăşene au fost selectate dintr-un total de 28 din România, iar acestea au fost responsabile de machiajul victimelor pe toată perioada acestui concurs.

La concursul organizat în premieră la noi în ţară au participat 28 de echipaje (compuse din câte cinci persoane), provenite din 24 de ţări.

Fiecare echipaj participant a trecut prin 14 probe. „Pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului au fost invitate câteva filiale de Cruce Roşie din ţară, iar din partea celei cărăşene a participat preşedintele filialei – membru în Comitetul de Direcție a organizaţiei, cele două voluntare şi cu mine. Colegele noastre au dovedit că stăpânesc atât cunoştinţe legate de simptomele mai multor afecţiuni cât şi valoare artistică, după ce, cu o lună în urmă, acestea au fost instruite o săptămână într-o tabără din judeţul Buzău“, ne-a declarat directorul filialei cărăşene de Cruce Roşie, Alin Cica.