Caraş-Severin, Romania

MAPAMOND – Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, după ședința CSAT, că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina și că niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale!

NATO va activa planurile de apărare pentru Europa de Est pentru prima dată în istoria sa, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, au declarat în urmă cu puţin timp pentru DPA surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Comandantul-şef al NATO va primi mai multe puteri şi va putea, de exemplu, să ceară şi să decidă desfăşurarea de trupe. NATO va desfăşura forţe suplimentare în Europa de Est şi „va lua măsuri adiţionale pentru a întări şi mai mult descurajarea şi apărarea pe teritoriul Alianţei”, după atacul Rusiei în Ucraina, şi va organiza vineri un summit de urgenţă.

„Acţiunile Rusiei constituie o ameninţare serioasă pentru securitatea euro-atlantică şi vor avea consecinţe geostrategice”, a transmis NATO la finalul unei reuniuni a ambasadorilor la Bruxelles ai statelor membre.

Președintele Vladimir Putin a anunțat în dimineața zilei de joi că demarează o operațiune militară în Ucraina, pentru a-i „apăra” pe separatiștii din estul țării. Au fost raportate explozii în Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk și Kiev.

Ministrul de Externe al Ucrainei spune că scopul acestei operațiuni militare este, efectiv, distrugerea statului ucrainean și confiscarea teritoriului. „Doar acțiunile unite și decisive pot opri agresiunea lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei”, transmite ministrul de Externe ucrainean.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, condamnă atacul Rusiei și transmite că alianța este alături de poporul ucrainean. Până acum, împotriva Rusiei au fost impuse doar sancțiuni financiare.

Poziţia României

Klaus Iohannis a subliniat că România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei și a subliniat că singura soluție de a depăși cu bine această gravă criză este cea diplomatică.
Președintele le-a transmis românilor că România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile și niciodată în istorie, țara nu a fost mai bine protejată în fața oricărei potențiale agresiuni. De asemenea, Iohannis a spus că România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina.

JCS-L.A.