Rujan i-a prezentat premierului Ciucă problemele judeţului - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Datoriile Spitalului Judeţean şi problemele TMK Artrom au fost principalele subiecte abordate de către deputatul Dumitru Rujan!

La invitația prim-ministrului și președintelui PNL Nicolae Ciucă, deputatul Dumitru Rujan a participat, împreună cu un grup de parlamentari liberali, la o întâlnire de lucru care a avut loc la Palatul Victoria. „Am discutat pe marginea priorităților legislative, a proiectelor ce urmează să fie dezvoltate în județe, inclusiv în Caraș-Severin și despre cum putem îmbunătăți colaborarea dintre Parlament și Guvern pentru a duce la îndeplinire cele mai bune proiecte. Am discutat și despre situația celor câteva mii de angajați de la TMK-ARTROM SA și am primit asigurări că situația va fi rezolvată în cel mai scurt timp, urmând a fi luată o decizie în ședința de Guvern. De asemenea, premierul a dat asigurări că în perioada imediat următoare vor fi semnate contracte pentru UAT-urile din Caraș Severin care au depus proiecte și vor fi finanțate prin programul Național de Investiții Anghel Saligny“, precizează Dumitru Rujan.

Deputatul PNL ne-a mai spus că a abordat şi problema datoriilor Spitalului Judeţean Reşiţa, arierate care riscă să blocheze activitatea unităţii sanitare. „Am vorbit despre problema celui mai important spital din Caraş-Severin pentru că este vorba de sănătatea oamenilor, este vorba despre problema pe care încearcă să o rezolve preşedintele Romeo Dunca şi conducerea spitalului. Sigur că nu este la mine bugetul statului român, sigur că milioane de euro datorate de instituţia sanitară nu se vor achita mâine, dar eu mereu voi prezenta Guvernului probleme din Caraş-Severin şi voi face toate demersurile legale pentru a le rezolva“, ne-a mai spus parlamentarul cărăşean.

JCS-N.C.