Caraş-Severin, Romania

Un echipaj mobil al poliţiei de frontieră, din cadrul Sectorului P.F. Socol, judeţul Caraş Severin, aflat în misiune în zona de frontieră, a observat cum de pe teritoriul statului vecin, două femei se îndreptau grăbite spre frontiera cu România.

În momentul în care cele două au răsuflat uşurate, considerând că au scăpat de ce e mai greu, mama şi fiica s-au trezit înconjurate de către poliţiştii de frontieră, care le-au condus la sediul Sectorului P.F. Socol pentru cercetări.

În urma verificărilor a rezultat faptul că cele două femei, sunt Ileana G., de 38 de ani, şi Maria G., de 19 ani, din judeţul Neamţ, acestea ieşind din ţară legal în cursul anului 2004.