REŞIŢA – Era copil când a primit prima chitară, una fără corzi. Era în armată când a primit rolul într-un film care i-a schimbat viaţa şi care bucură sufletul atâtor generaţii. Astăzi e un nume mare al scenei şi filmului românesc. Joi seara, Ştefan Bănică a revenit la Reşiţa după 18 ani. A făcut show, a umplut sala Casei de Cultură, a dat autografe şi s-a îmbrăţişat cu cei care l-au aşteptat atâta vreme.
„Viaţa e scurtă, trăieşte-o frumos!”, final de concert şi sfatul artistului pentru fani. Pentru că „e dreptul tău să să alegi pentru tine ce e bine sau rău, e dreptul tău să trăieşti viaţa asta după sufletul tău”, cum spun versurile piesei cu care Ştefan şi-a încheiat concertul. Şi dacă cineva îţi îngrădeşte acest drept, bate cu pumnu-n masă şi ia-ţi-l singur! Asta ne îndeamnă artistul care a înţeles că uneori o îmbrăţişare face mai mult decât o mie de cuvinte. Ar fi vrut să poată coborî de pe scenă şi să-i îmbrăţişeze pe toţi cei care au umplut sala. Le-a strâns mâinile la final celor din primul rând şi i-a bucurat pe toţi cu muzica pe care el o numeşte un mod de viaţă.
Era în armată, la Craiova când, după şase luni de instrucţie, sună telefonul şi soldatul Bănică e chemat la comandament. După două săptămâni, era detaşat la Bucureşti pentru că primise un rol într-un film care a intrat în viaţa a milioane de români „Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la premieră dar încă port în suflet adolescentul cu numărul matricol pe umăr”, le-a spus Ştefan celor prezenţi în sala căreia „Anii de liceu” i-au adus emoţia în suflet.
Peste ani, cineva l-a întrebat de ce nu compune un vals. Tare s-a mirat Ştefan de întrebare, dar exact în faţa uşii se trezeşte lovit de inspiraţie. Până seara, piesa „Dansez pentru tine” era gata şi tare importantă s-a dovedit pentru cariera sa. Aşa a învăţat să aprecieze ceea ce i-a dat Cel de Sus, a înţeles ceea ce are acum. Au urmat multe colaborări, atât în muzică cât şi în film, cu cele mai mari nume ale ţării. Ștefan e mândru de asta.
La final au curs îmbrăţişările, a plouat cu autografe. Oameni care l-au văzut pe aceeaşi scenă acum 18 ani, când a jucat în piesa „Străni în noapte”, i-au împărtăşit bucuria revederii. Ne-am fi dorit să discutăm şi noi cu artistul. Înainte de concert am vorbit cu unul dintre oamenii din staff-ul său în vederea unui interviu. Omul în cauză a intrat în cabina lui Ştefan şi, după un minut, a revenit spunându-ne că a vorbit cu acesta şi că e de acord să discute cu noi. Oare chiar vorbise cu Ştefan? Ne întrebăm asta deoarece, odată ajuns faţă în faţă cu ziaristul nostru, artistul a refuzat politicos pe motiv că „treburile astea se stabilesc dinainte”, după spusele sale.
Ne bucurăm că am putut avea acces la concert şi că am putut face fotografii. Totul prin amabilitatea d-nei Anca, un alt membru al staff-ului, căreia îi mulţumim. Dar vorbim despre un staff pe care artistul însuşi l-a prezentat pe scenă drept „ţăranii mei dintre care eu sunt cel mai mare”. Iar despre public, acelaşi artist l-a descris drept „cel mai tare pe care l-am avut până acum în concertele din acest turneu”. Nu ne îndoim că a fost aşa după atâţia ani de aşteptare. Şi cât se bucură şi presa locală când nume mari vin în judeţul nostru.