REŞIŢA – Lucrurile găsite de comisia de evaluare confirmă intenţia CJ de reziliere a contractului.
Într-o şedinţă a forului judeţean ce a avut loc cu câteva săptămâni în urmă, pe ordinea de zi se regăsea un proiect de hotărâre privind denunţarea contractului de concesiune al aeroportului din Caransebeş din cauza nerespectării obligaţiilor. Aflat la şedinţă, concesionarul, Axente Obrejan, a susţinut că lucrurile nu stau chiar aşa. Ca atare, proiectul nu a trecut şi s-a desemnat o comisie de evaluare la faţa locului. Raportul acestei comisii a fost prezentat consilierilor judeţeni în cea mai recentă şedinţă.
Controlul realizat de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin în calitate de concedent a vizat mai multe aspecte, printre care verificarea stadiului realizării investiţiilor şi a activităţilor de profil pentru exploatare, modul de exploatare şi administrare, precum şi verificarea unor documente. Raportul a fost realizat exhaustiv, pe segmente, fiind elaborate şi concluzii. „Referitor la inspectarea bunului concesionat, se cuvine să menţionăm că această activitate a fost obstrucţionată de la început de către reprezentanţii SC Aeroportul Caransebeş, care au avut o atitudine vădit ostilă faţă de membrii comisiei de evaluare şi respectiv faţă de misiunea acestui organism constatator. Atitudinea lor s-a ameliorat ulterior. Menţionăm că reprezentanţii concesionarului au pus la dispoziţia membrilor comisiei de evaluare doar o parte din documentele care le-au fost solicitate, motivând că fondul arhivistic al acestei societăţi comerciale este în localitatea Oţelu Roşu, iar ei nu au acces la documentaţia respectivă“, se precizează printre primele concluzii ale raportului.
Legat de stadiul fizic de realizare a investiţiilor, în raport se aminteşte că societatea nu şi-a îndeplinit această obligaţie contractuală întrucât nu a realizat decât una dintre cele cinci investiţii pe care şi le-a asumat şi a executat lucrări de reabilitare sau reamenajare fără avizul prealabil al concedentului, încălcând astfel prevederile contractuale.
„Concesionarul nu a utilizat bunul concesionat potrivit destinaţiei acestuia şi respectiv nu a executat în bune condiţii lucrările de întreţinere şi reparaţii care se impuneau pentru conservarea bunului în cauză. De asemenea, nu a asigurat exploatarea eficare, în regim de permanenţă şi continuitate a obiectului concesiunii, neadministrându-l şi neconservându-l ca un bun proprietar. Pe cale de consecinţă, SC Aeroportul Caransebeş SA a încălcat (…) prevederi contractuale“, se menţionează în finalul raportului. Din actul amintit se desprinde faptul că SC Aeroportul a schimbat în parte destinaţia biectului concesiunii, implicându-se în activităţi cu specific agricol, cultivând pe o suprafaţă de patru hectare porumb fără acordul CJ, beneficiind şi de plăţi pe suprafaţă din partea APIA. O altă concluzie este legată de faptul că reprezentanţii concesionarului nu au pus la dispoziţia comisiei de evaluare vreun document care să ateste că societatea comercială a solicitat autorizarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar.
„Majoritatea construcţiilor se află într-o stare avansată de degradare, stare datorată neluării măsurilor de conservare necesare. Într-o situaţie similară se află şi pistele, precum şi căile de rulare ale aeroportului, obiective care sunt parţial neîntreţinute. Singurele excepţii de la situaţia prezentată le reprezintă pavilionul administrativ (complet reabilitat) şi turnul de control nou (parţial renovat)“, se mai precizează în raport.
