Caraş-Severin, Romania

În Sala Sporturilor din Craiova s-au desfăşurat, la finele săptămânii trecute, întrecerile turneului final al Campionatului Naţional de lupte libere, pe echipe, competiţie rezervată juniorilor I. La start s-au prezentat şase echipe, cele mai bune din ţară, în ordinea clasamentului, după etapele preliminarii, printre care şi cea a Clubului Sportiv Municipal Reşiţa. Formaţie care avea de apărat titlul naţional cucerit în 2010.

În cele din urmă, luptătorii reşiţeni au fost nevoiţi să se mulţumească cu medalia de argint, la capătul unei dispute pe „viaţă şi pe moarte“ cu sportivii de la C.S.Ş. Universitatea Craiova. Altfel spus a fost şi o confruntare între antrenorii Adrian Dacica şi Aurel Cimpoeru, cei doi coordonând şi Centrul Olimpic de lupte libere de la Reşiţa. De această dată a învins Aurel Cimpoeru, însă graţie unei prevederi de regulament, după o egalitate perfectă la victorii şi la puncte.

„Sunt destul de mulţumit pentru medalia cucerită, ne-a declarat antrenorul Adrian Dacica. Îmi pare rău că nu am reuşit să ne apărăm titlul din 2009. L-am pierdut datorită regulamentului. Scorul a fost 4-4 şi 18-18, la puncte. Aşa că s-a dat câştig echipei din Craiova pentru că au avut două tuşuri în plus. Noi ne-am făcut socotelile pentru 4-4 şi 18-17. Însă nu ne-au ieşit. Important este faptul că am cucerit o medalie, în condiţiile în care am folosit un sportiv accidentat, pe Sebastian Uţă, şi unul nerefăcut complet, după operaţia suferită. Este vorba despre Mihai Turculeanu“.

Revenind la turneu, iată rezultatele complete înregistrate de C.S.M. Reşiţa: 5-3, cu Steaua Bucureşti; 5-3, cu C.S.Ş. Odorheiu Secuiesc; 6-2, cu C.S.Ş. Hunedoara; 7-1, cu C.S.M. Zalău; 4-4, cu C.S.Ş. Universitatea Craiova.

Formaţia reşiţeană a fost alcătuită din următorii sportivi: Alexandru Giorici (55 kg), Laurenţiu Chircu (60 kg), Emanuel Maşniţă (66 kg), Sebastian Uţă (74 kg), Ionuţ Golfiţă (74 kg), Alin Dănescu (84 kg), Adam Babaioana (96 kg), Mihai Turculeanu (100 kg).
 
Marius Moraru