Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În pofida ninsorilor şi a temperaturilor scăzute, prima săptămână de colectare a Impozitelor şi Taxelor a depăşit orice aşteptări, numărul reşiţenilor care au trecut pragul casieriilor fiind chiar mai mare decât în anii precedenţi.

Municipalitatea reşiţeană a intrat cu bine în noul an, ghişeele de la Impozite şi Taxe find deschise încă din 7 ianuarie pentru cetăţenii dornici să scape de grija birului local. Cu o săptămână mai devreme decât Timişoara! Potrivit lui Ionuţ Florin Brabete, directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe, chiar dacă a nins iar temperaturile au fost ceva mai scăzute, reşiţenii au fost mai prezenţi la ghişee decât în alţi ani, depăşind aşteptările la acest capitol. Nu trebuie omis nici faptul că ambele casierii au început anul cu un program prelungit (de luni până joi, de la 8.00 la 18.00, iar vineri – până la 13.30) care se va aplica şi în săptămâna 14-18 ianuarie. Mai mult, 1.011 reşiţeni s-au înregistrat şi online, în vederea achitării impozitelor şi taxelor cu cardul bancar, din confortul fotoliului de acasă.

Prin tradiţie, impozitele şi taxele sunt o datorie, iar de grija lor trebuie să scapi încă din primele zile. Şi, tot prin tradiţie, plata se face prin metoda clasică, adică în numerar, la ghişeele casieriilor primăriei. Ca noutate, însă, oricât s-ar fi înghesuit oamenii, cozile practic nu au existat, de câţiva ani fiind funcţional acel sistem cu numere de ordine, care a făcut ca lucrurile să meargă cât se poate de rapid.

Chiar şi aşa, trebuie subliniat faptul că Direcţia de Impozite şi Taxe a primăriei pune la dispoziţia reşiţenilor toate metodele de plată disponibile în România: plata la ghişeu, în numerar sau cu cardul, prin mandat poştal, prin virament bancar cu ordin de plată, dar şi online, cu cardul, pe ghiseul.ro.

„Începând cu data de 7 ianuarie, s-au deschis ghişeele atât la Corpul II, din Centru, din Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 9, cât şi la Corpul IV, din Govândari, de pe Bulevardul Republicii, nr. 18, ne spune Ionuţ Florin Brabete, directorul de la Impozite şi Taxe. Programul de lucru este prelungit în primele două săptămâni, atât datorită faptului că se recuperează cele două zile care au fost libere înaintea sărbătorilor, 24 şi 31 decembrie. Am dorit să concentrăm recuperarea în aceste două săptămâni, pentru a pune la dispoziţia cetăţenilor un program mai lung încât să poată să-şi rezolve tot ceea ce ţine de documentele de care au nevoie de la Direcţia de Impozite şi Taxe. Sunt deschise opt ghişee pentru persoane fizice, două ghişee pentru persoane juridice, lucrăm la capacitate maximă, toţi colegii sunt pe baricade, aşteptăm contribuabilii să ne treacă pragul să plătească impozitele şi taxele. Din punct de vedere al mijloacelor de plată, la nivelul Direcţiei de Impozite şi Taxe, în momentul de faţă sunt disponibile absolut toate mijloacele de plată disponibile la nivel naţional. (…) Cel mai important – şi asta mi se pare o facilitate extraordinară pentru persoanele fizice –, suntem din 2014 înrolaţi în platforma online digitală ghiseul.ro, care dă posibilitatea cetăţeanului să-şi vizualizeze şi să-şi plătească impozitele şi taxele prin intermediul internetului, din faţa calculatorului de acasă, fără a mai fi nevoie să se deplaseze până la una din casieriile noastre“.

Şi dacă tot vorbim de cei care achită mai devreme pentru a se scăpa de-o grijă, cei care fac acest lucru – plătind integral impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport – până în 31 martie, beneficiază de o reducere de 10%.