Precauţi în prima repriză, cu un joc destul de pragmatic, handbaliştii reşiţeni s-au dezlănţuit după pauză, obţinând o victorie categorică, la o diferenţă de zece goluri.
Distanţarea, după pauză
De altfel, ei au condus permanent pe tabela de marcaj, fiind egalaţi doar odată, la 2-2 (min. 5). A urmat distanţarea la patru goluri, 6-2 (min. 10), şi apoi la şase goluri, 13-7 (min. 25), intrând la pauză cu un avans de cinci goluri:16-11.
Teama revenirii suedezilor, la reluare, a fost repede spulberată. Elevii antrenorilor Omer Aihan şi Gligore Czari s-au dezlănţuit după revenirea de la cabine.
Aceasta şi datorită portarilor Ionescu şi Antonaru, care s-au completat reciproc, dar şi precipitării partenerilor de întrecere, care au intrat în criză de timp.
Astfel, odată cu scurgerea timpului, diferenţa de valoare dintre cele două echipe era evidenţiată şi de tabela de marcaj: 22-13 (min. 35), 26-16 (min. 40), 31-20 (min. 45), 35-23 (min. 53).
Care ar fi putut fi şi mai categorică, dacă handbaliştii reşiţeni nu ar fi redus uşor din motoare, în condiţiile în care tehnicienii şi-au permis să ruleze întregul lot avut la dispoziţie.
Urmează „optimile“
Aşadar, Reşiţa s-a calificat în optimile de finală ale Challenge Cup, tragerea la sorţi fiind programată marţi, 27 noiembrie a.c., la Viena.
U.C.M.R.: Ionescu, Antonaru – Irimescu (12 goluri), Pasic (6), Butulija (4), Kovacevic (4), Ciubotariu (3), Rohozneanu (2), Cuciula (2), Tucanu (2), Pancu (2), Vaidasigan (1), Grozăvescu (1), Pârvan.
Marius Moraru
