Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Înotătorul reșițean Denis Popescu a intrat deja în competiție la Campionatul European de înot de la Paris, principala întrecere continentală a sezonului. Sportivul legitimat la Dinamo a debutat luni în proba de 50 de metri fluture, unde s-a oprit în serii după ce a înregistrat timpul de 23,44 secunde!

Denis Popescu a ocupat locul 24 din 78 de concurenți, ratând calificarea în semifinale, însă participarea sa la această probă reprezintă primul pas dintr-un program extrem de solicitant la Paris. Reșițeanul mai este înscris la 100 m fluture, 50 m spate și 100 m spate, probe în care va continua să reprezinte România în următoarele zile. Delegația României este însoțită de antrenorii Adrian Rădulescu și Bogdan Stroe, precum și de specialiștii Dragoș Luscan și Vali Grigoraș.

Pentru natația reșițeană, prezența lui Denis Popescu la Campionatul European de la Paris confirmă ascensiunea sa în elita înotului românesc și oferă un nou motiv de mândrie sportului din Caraș-Severin. Evoluțiile sale din următoarele probe sunt urmărite cu interes de iubitorii înotului din Reșița. Denis Popescu va reveni în bazin miercuri, 12 august, în seriile și semifinalele probei de 100 m fluture, joi, 13 august, la 50 m spate, iar sâmbătă, 15 august, la 100 m spate, finalele fiind programate pe 13, 14 și 16 august.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu