Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ciclisul legitimat la CSM Reșița a reușit performanța de a câștiga nu mai puțin de cinci medalii de aur la Campionatul Național! De asemenea, în cadrul competiției desfășurate în Bulgaria (în România nu există un velodrom), Daniel a mai reușit să obțină și o medalie de argint!

Campionatul Național de Velodrom tocmai a trecut și am reușit să câștig 5 medalii de aur (individual pursuit, time trial, elimination, points race și omnium) și o medalie de argint la scratch. Mulțumesc mult clubului CSM Reșița, care a crezut și încă crede în munca mea de atâția ani! Mulțumesc mult sponsorilor care m-au ajutat în acest demers și mă bucur că am reușit să răsplătesc acest lucru!”, a fost prima reacție a reșițeanului Daniel Crista.

Competiția s-a desfășurat la finalul lunii septembrie, în Bulgaria, deoarece România nu deține o pistă de ciclism în sală.

La începutul acestui an, Daniel Crista a fost legitimat de CSM Reșița, ciclistul reșițean concurând anii trecuți pentru CSA Steaua București.

JCS-Ștefan Moraru