Cele mai bune şase formaţii din România şi-au disputat întâietatea, la sfârşitul săptămânii trecute, în Sala Sporturilor din Sf. Gheorghe, în cadrul turneului final al Campionatului Naţional de lupte feminine, pe echipe, întrecere rezervată senioarelor. Printre acestea s-a aflat şi cea a Clubului Sportiv Municipal Reşiţa, alcătuită din şapte sportive, senioare, junioare şi cadete.
Cu toate acestea, elevele antrenorului emerit Adrian Dacica au avut evoluţii foarte bune, reuşind să urce pe treapta a II-a a podiumului de premiere, cucerind medalia de argint, după C.S.Ş. Sf. Gheorghe, dar înaintea selecţionatei oraşelor Oneşti şi Roman. Meritul revine următoarelor luptătoare: Diana Mudrag (72 kg), Roxana Năstruşnicu (67 kg), Olivia Neagu (63 kg), Nicoleta Ciuhurezu (51 kg), Petronela Glinţa (59 kg), Alina Vuc (48 kg), Raluca Chircu (55 kg).
„Pot să spun că fetele au avut evoluţii bune şi foarte bune, ne-a declarat antrenorul Adrian Dacica. Dacă Diana Mudrag şi Olivia Neagu ar fi fost în plenitudinea forţelor, ele venind după accidentări destul de serioase, fiind la început de pregătiri, poate am fi putut aspira la titlul României. Acesta a revenit echipei din Sf. Gheorghe, unde fiinţează Centrul Olimpic de lupte feminine, fiind alcătuită din cele mai bune sportive din ţară. Mă bucur foarte mult că am reuşit să o readucem în mijlocul nostru şi pe Petronela Glinţa, retrasă din activitate, dar care s-a întors cu o dorinţă extraordinară de a reveni în luptele româneşti. Iar eu cred în ambiţia ei. Una peste alta, este un rezultat bun, mai ales că nu am mai reuşit să ne calificăm la turneul final, în ultimii ani, la nivel de senioare. Sperăm ca şi în anul care vine să cucerim cel puţin medalia de argint“.
Întrebată ce a determinat-o să se întoarcă la pasiunea sa, Petronela Glinţa, fostă multiplă campioană naţională şi ocupantă a locului cinci la „europene“, ne-a declarat: „Aşa este, m-am întors la pasiunea mea sportivă. Am vrut să văd dacă mai pot face performanţă şi, spre satisfacţia mea, am reuşit în bună măsură. Nu am ajuns încă la forma sportivă pe care mi-o doresc şi o doreşte şi antrenorul Adrian Dacica, dar sunt dispusă să mă pregătesc în continuare. Îmi voi organiza în aşa fel timpul, încât să revin cât mai des în sala de lupte, pentru că am mult de recuperat“.
Să mai spunem că, la finele acestei săptămâni, C.S.M. Reşiţa va fi prezent la Lugoj, la turneul final al Campionatului Naţional de lupte seniori, pe echipe, iar în perioada 12-14 noiembrie a.c., juniorii clubului reşiţean se vor bate pentru o medalie, la Campionatele Naţionale de lupte libere de la Craiova.
