Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O parte din investiţiile ce sunt derulate în municipiul Reşiţa vor fi stopate, după cum avertizează un comunicat remis redacţiei. Situaţia este provocată de lipsa banilor pentru unele prestaţii sociale.

„Primăria municipiului Reşiţa a efectuat numeroase demersuri la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, la Instituţia Prefectului şi la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în vederea obţinerii finanţării de la bugetul de stat pentru salariile asistenţilor personali şi pentru indemnizaţiilor acordate persoanelor cu handicap grav, se arată în documentul citat. Neprimind fondurile necesare susţinerii acestor prestaţii sociale de la Guvern, va trebui să plătim aceste sume, până la sfârşitul lunii decembrie, din banii reşiţenilor, respectiv din impozitele şi taxele locale“.