REȘIȚA – Campionatul Național de înot poliatlon pentru copii de 10 ani va avea loc la finalul săptămânii, la Reșița!
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern organizează, sâmbătă și duminică, 23-24 noiembrie, la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster” din Reșița, Campionatul Național de înot poliatlon pentru copii de 10 ani, în bazin de 50 m. Competiția va avea la start sportivi de 10 ani legitimați la secțiile de înot afiliate FRNPM, iar probele de concurs vor fi următoarele: 50 m, 200 m liber, 50 m bras, 50 m spate, 50 m fluture, 4×50 m liber și 4×50 m mixt.
„După foarte mulți ani, Reșița va organiza un campionat național pe care ne dorim, împreună cu Campionatele Naționale Școlare, să-l păstrăm la noi în oraș.”, a spus Sergiu Ghimboașă, antrenor la CSȘ Reșița.
JCS-Ștefan Moraru