REŞIŢA – Într-un oraș sărac cum este Reșița, magazinele second-hand sunt soluția pentru mulți dintre locuitorii urbei.
Cunoscută şi recunoscută pentru oţelul „Cetăţii de foc”, pentru motoarele diesel şi agregatele hidroenergetice, Reşiţa de astăzi este doar o amintire a ceea ce a fost cândva. Mărturie stau numărul mare de şomeri aflaţi mereu în căutarea unui loc de muncă, absolvenţii de liceu şi universitate care nu au nici o perspectivă, dar şi o industrie în agonie şi cu un viitor sumbru.
Dacă este să vorbim despre ceva care merge cât de cât în municipiul reşedinţă de judeţ, atunci ne oprim la comerţ, dar nu la unul cu pretenţii, ci la cel al produselor la mâna a doua, haine şi încălţăminte aruncate de unii, spălate şi parfumate de alţii. Pentru cineva care nu a mai fost în Reşiţa de mult timp, ar putea părea o glumă de prost gust. Din nefericire, realitatea ne arată cu totul altceva. În timp, în municipiu au apărut peste 30 de magazine secon-hand. Cele mai multe se găsesc în cartierul Govândari, acolo unde şi populaţia este mai numeroasă. În general, aşa-zişii comercianţi închiriază spaţiile pentru două-trei luni, până la lichidarea stocului de marfă colectată de prin containerele nemţilor. Fac o pauză, apoi o iau de la început. Când se aduce marfă „nouă”, se fac cozi ca pe vremea în care la alimentarele comerţului socialist de stat se băgau ouă, salam şi unt. Când marfa nu trece, bluzele, cămăşile, pantalonii şi celelalte articole se vând şi cu un leu bucata.
Un altfel de comerţ care prosperă într-un oraş sărac, aşa cum este Reşiţa, este cel cu covrigi. Numărul covrigăriilor, creşte de la o zi la alta. E adevărat, covrigul de astăzi nu prea seamănă cu cel din copilărie, dar la preţul de numai un leu nici nu poţi avea pretenţii exagerate. La fel şi în cazul langoşilor, ce continuă să fie căutaţi de reşiţenii grăbiţi sau înfometaţi. La concurență cu magazinele second-hand sunt casele de pariuri sportive și cele de amanet, ai căror patroni își sporesc afacerile de la un an la altul.
Roxana Bălan Nafiru