REŞIŢA – Reconfirmat ca primar al municipiului, Ioan Popa vorbeşte despre noile proiecte, spunând că se va baza pe doi viceprimari oneşti, capabili, cu putere de muncă: Adrian Dacica şi Mădălina Chiosa!
Şeful administrativului reşiţean a fost confirmat în funcţie pentru un nou mandat şi a ţinut să le mulţumească atât celor de la Biroul Electoral Municipal pentru munca depusă, cât şi echipei liberale care a reuşit să-i ofere o majoritate lejeră în Consiliul Local: „Am mulţumit Biroului Electoral Municipal pentru munca depusă, am mulţumit şi mulţumesc colegilor din PNL pentru munca lor depusă, o muncă în urma căreia am validat 17 consilieri locali din 21. Avem o echipă straşnică, avem asigurată lejer majoritatea de două treimi, lucru care trebuie să ne responsabilizeze faţă de electorat, faţă de reşiţeni, şi vreau să-i asigur pe această cale că vom continua în acelaşi ritm şi în 2020-2024. Avem proiecte şi fişe de proiecte deja scrise, trimise la ADR, pentru următorul ciclu de finanţare 2021-2027. Proiecte frumoase, de data asta ne-am concentrat foarte mult pe inovare-cercetare, pe proiecte care să aducă plus-valoare în oraş, care să aducă o dinamică şi locuri de muncă în primul rând. Sper să ne reuşească să le facem cât mai repede cu putinţă, astfel încât să oprim tineri în oraş sau, de ce nu, să aducem tineri în oraş. Unul dintre proiectele pe care vreau să le menţionez în acest sens este legat de un cluster pe care-l vom face cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, în actuala locaţie a Institutului de Proiectări, pe care suntem pe cale să-l achiziţionăm în următoarele săptămâni. Aici vom avea nevoie de acordul consilierilor locali pentru cumpărarea acestei clădiri. Acesta este doar unul dintre proiectele de pe partea de inovare-cercetare. Sunt mai multe, la un moment dat vom discuta şi despre ele“.
Cât despre cei doi viceprimari, de data aceasta nu mai vorbim despre două mari forţe prezente în consiliu, care să se contreze, un post de viceprimar fiind sacrificat unei formaţiuni, apoi alteia, ca acum patru ani. Acum ambele fotolii de viceprimar revin clar liberalilor. Adrian Dacica va rămâne în continuare viceprimar responsabil de partea de asistenţă socială, în vreme ce partea de şcoli va fi preluată, de la social-democratul Gabriel Duruţ, de Mădălina Chiosa.
„Din ceea ce s-a evidenţiat până acum din discuţiile cu colegii mei, foarte probabil unul dintre viceprimari va fi Adrian Dacica, iar celălalt, am avut o discuţie cu Mădălina Chiosa, a acceptat propunerea mea, spune Nelu Popa. Şi foarte probabil Mădălina Chiosa va fi al doilea viceprimar. După cum ştiţi, în 2016-2020, un viceprimar s-a ocupat de partea de asistenţă socială, el rămâne pe acelaşi sector; şi partea de învăţământ, care a fost gestionată de Gabi Duruţ, va fi preluată de Mădălina Chiosa. Vine din mediul de învăţământ şi cred că este o persoană extrem de potrivită să se ocupe de acest sector. Avem foarte multe şcoli, licee, grădiniţe, colegii, care trebuie gestionate, sunt lucrări pe fonduri europene în plină desfăşurare în majoritatea dintre ele. Mădălina Chiosa s-a ocupat şi de şcoala duală, împreună cu Luci Peia, m-au flancat în acest proiect frumos care se derulează în continuare destul de bine. Şi sper să am în ea un partener onest şi cu putere de muncă“.
JCS-Antoniu Mocanu