Caraş-Severin, Romania

Lucrările au început în urmă cu mai multă vreme şi se apropie de finalizare. Primăria investeşte în acest obiectiv 760.000 de lei din creditul punte înaintea unei lansări de emisiuni municipale.

La termenul de predare, adică la începutul lunii noiembrie, casa de cultură va fi una dintre cele mai moderne din partea de vest a ţării.

Sală modernă

În momentul documentării noastre, muncitorii aşezau panourile tavanului fals al holului.

Am văzut un exterior proaspăt renovat, grupuri sanitare moderne, scări placate cu marmură, reţea modernă de încălzire, pereţi interiori aflaţi în renovare, ferestre şi uşi termopan, instalaţii electrice în lucru şi o sală de spectacole care va fi dotată cu tot ce trebuie unui lăcaş de cultură dintre cele mai moderne.

Faţada clădirii urmează să fie şi ea renovată. La fel se va întâmpla şi cu zona din spatele edificiului.

Din spusele oamenilor primăriei prezenţi la faţa locului, am înţeles că vor urma alte amenajări ce vor fi făcute în acest perimetru. Se pare că va fi amenajată o parcare şi se va lucra şi la exteriorul unei clădiri lipită de edificiul cultural, afectată de trecerea timpului.

Lucrări importante

Primarul Ioan Goga are toate motivele să fie mândru de investiţia derulată. „Am discutat cu arhitectul care se ocupă de lucrări şi am înţeles că soluţiile alese vor da Oraviţei o casă de cultură de top“, ne-a declarat acesta.

Precizăm că valoarea totală a creditului punte care acoperă investiţia la casa de cultură este de şase milioane de lei.

Creditul acoperă şi alte lucrări importante cum ar fi reabilitarea reţelei de apă din Zona Gării şi cea a trei străzi interioare. Este vorba despre străzile Răcăşdiei, Avram Iancu şi Broşteniului. Reabilitarea lor presupune asfaltări şi executarea de lucrări la reţeaua de canalizare pluvială menajeră.

Ca şi în cazul casei de cultură, până la începutul lunii noiembrie, lucrările la cele trei străzi trebuie să fie gata. Valoarea acestei investiţii se ridică la suma totală de două milioane de lei.

Ionel Ivaşcu

[email protected]