Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. „Da, am afaceri, oamenii știu că am afaceri și știu că vreau să dezvolt comuna, pentru că e logic…cu cât comuna este mai prosperă, cu atât totul merge mai bine“, susţine candidatul PSD la Primăria Dognecea!

După 16 ani în care a condus comuna Dognecea, cred că doamna Elena Moise trebuie să plece. De ce candidez? Pentru că mă gândesc la viitorul acestei comune. Am suferit ani de zile pentru faptul că nu se face nimic în Dognecea, am suferit când oamenii au venit în zonă şi erau dezamăgiţi de starea de degradare în care comuna noastră se afundă zi de zi! Sunt un om calm, dar nu pot azi să nu spun atât: rușine să-ți fie, dumitale, doamna Moise Elena, pentru minciunile pe care le spui și le-ai spus mereu, atât despre mine, cât și despre alți oameni care nu mai vor să-ți fie alături din cauza comportamentului abject pe care îl ai. Falsitatea este o trăsătură înnăscută a dumitale. Dumneata care le tai ajutorul social oamenilor doar pentru că au îndrăznit să vorbească cu mine? Dumneata care nu le dai autorizații sau adeverințele de care au nevoie doar pentru că au vorbit cu mine? Dumneata care lipsești cetățenii de un drept elementar la sănătate, refuzi să le pui în fața casei pubelele de gunoi doar pentru că au vorbit cu mine? Oamenii din Dognecea s-au săturat să îi ameninţaţi, să folosiţi comuna ca pe proprietatea personală. Atât aţi putut să faceţi în toţi aceşti ani: „Să văruiţi câta!“.

DOGNECEA ESTE A NOASTRĂ, A TUTUROR, ŞI TREBUIE SĂ FACEM DIN COMUNĂ UN COLŢ DE RAI! Eu pot să fac asta!

Firma mea are lucrări contractate în valoare de milioane de euro în tot județul, nu am nevoie de bugetul local al Dognecei. Oamenii știu că eu pot face lucrurile pe care și le doresc, că nu am nevoie să-mi fac plinul din bugetul comunei și au încredere. Şi le mulţumesc!

Dragii mei dogneceni!

Am hotărât să candidez la funcţia de primar datorită încrederii şi susţinerii pe care o primesc din partea voastră. Vreau să modernizez comuna şi să accesez proiecte, să atragem bani europeni şi de la Guvern, să dezvoltăm turismul, să creăm locuri de muncă pentru că DOGNECEA MERITĂ, pentru că DOGNECENII MERITĂ!

Fie că locuim la Zad (cum spunem noi), la Vale sau la Calina, toţi suntem dogneceni şi vrem să dovedim că se poate ca şi Dognecea ca o comună din secolul XXI!

Dragii mei dogneceni!

Duminică, 27 septembrie, nu este nici despre mine și nici despre oricine altcineva, este despre oameni și despre Dognecea. De aceea, am speranța că o să vă gândiţi că această comună merită un alt primar, merită soluţii, locuri de muncă şi tot ce este mai bun!

Eu pot şi vreau să modernizez comuna! Haideţi să facem din Dognecea un COLŢ DE RAI!

(PE)