REŞIŢA – Cinci unităţi preşcolare de învăţământ din Caraş-Severin, considerate defavorizate, vor fi reabilitate.Un număr de 210 grădiniţe cu program normal, cu două săli de grupă vor face parte din Proiectul „Reforma educaţiei timpurii în România“. În cadrul acestuia sunt finanţate reabilitarea şi dotarea cu mobilier a grădiniţelor defavorizate precum şi construcţia şi utilarea unor grădiniţe noi în anumite locaţii. Din numărul total de unităţi preşcolare ce vor beneficia de lucrări de reabilitare, cinci grădiniţe sunt din judeţul Caraş-Severin.
Grădiniţa cu program normal Zăvoi, Grădiniţa cu program normal Coronini, Grădiniţa cu program normal Grădinari, Grădiniţa cu program normal Padina Matei, din Gârnic şi Grădiniţa cu program normal Vrani fac parte din prima componentă a proiectului.
Acesta are ca scop principal îmbunătăţirea calităţii infrastructurii sistemului şi răspunde nevoilor concrete ale copiilor prin asigurarea unor servicii îmbunătăţite, care să favorizeze atingerea potenţialului maxim al fiecărui copil, totul în conformitate cu standardele educaţionale internaţionale.
Proiectul pentru reforma educaţiei timpurii în România contribuie la îmbunătăţirea infrastructurii actuale a sistemului de educaţie timpurie pentru copiii de la 3 la 6, sau 7 ani prin reabilitarea şi dezvoltarea unităţilor de educaţie şi vizează îmbunătăţirea infrastructurii celor mai defavorizate grădiniţe, astfel încât acestea să ajungă la un standard minim de funcţionare precum şi asigurarea spaţiilor necesare unităţilor care au avut de suferit de pe urma procesului de retrocedare a imobilelor naţionalizate.
Finanţarea acestor obiective de investiţii se face din împrumutul acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei Guvernului României. Beneficiarii direcţi ai acestor grădiniţe sunt copiii din comunităţile dezavantajate şi cadrele didactice care vor desfăşura procesul de educaţie al preşcolarilor.
Lavinia Predescu
