Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre femeile care au împlinit stagiul minim de cotizare și care ar merita o protecție specială, după cum crede deputatul liberal Dumitru Rujan!

„PNL propune reducerea vârstei de pensionare pentru mamele cu stagiul minim de cotizare, spune liberalul cărășean. Consecvent principiului susținerii creșterii calității vieții româncelor și îndeosebi a mamelor, PNL a inițiat o propunere legislativă care stipulează reducerea vârstei standard de pensionare de la un an până la trei ani și jumătate în favoarea femeilor care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv și au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani. Proiectul de lege depus în Parlament de parlamentarii liberali recunoaște astfel munca neplătită și contribuția semnificativă a femeilor în creșterea și îngrijirea copiilor, demers ce ar putea încuraja mai multe femei să aibă copii, fără a-și sacrifica total cariera.“

Conform proiectului de modificare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: pentru un copil – 1 an, pentru doi copii – 1 an și 6 luni, pentru trei copii – 2 ani, pentru patru copii – 2 ani și 6 luni, pentru cinci copii – 3 ani, iar pentru șase sau mai mulți copii – 3 ani și 6 luni.

Oficialul crede că acest proiect poate contracara și declinul demografic, și aspectele ce țin de migrația tinerilor din țară.

JCS-T.K.