Situaţie explozivă în cadrul Finanţelor Publice Arad.
Directorul Finanţelor, Petru Haş, a fost pârât de doi subalterni la Direcţia Naţională Anticorupţie Timişoara.
Găleanu Mihaela, şef administraţie la Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Arad şi Stana Lucian şef administraţie adjunct îl acuză pe directorul executiv de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată.
Călin Stăiculescu avocatul reclamanţilor a declarat cã reclamanţii intenţionează să înceapă şi o acţiune civilă împotriva DGFP Arad „cu scopul de a-şi recupera veniturile asimilate celor de naturã salarială de care au fost privaţi în mod direct prin purtarea abuzivă a directorului executiv Petru Haş”.
El susţine că „abuzurile s-au fãcut strict pe linie politic, iar probele care vor fi prezentate la DNA sunt indubitabile”.
De cealaltă parte directorul Finanţelor Publice Arad, Petru Haş, spune că nu ştie nimic despre această situaţie, „acum am auzit prima dată despre o asemenea problemă însă oricine are dreptul sã se plângă instituţiilor statului.
În acestă instituţie facem cu totul altceva decât politică. Cât despre aşazisele abuzuri care mi se atribuie acestea vor trebui dovedite.”
A.P.
