Caraş-Severin, Romania

Dar, mai toate acţiunile lor au eşuat la limita careului de 16 metri, sau în preajma porţii apărată de Stoianov. Sigur, ei au creat câteva momente de presiune, în special la mijlocul şi la finalul primei reprize. Însă ocaziile clare de gol au fost irosite, în continuare la poarta lor, prin Ploscariu, minutele 27 şi 29, şi Crişan, minutul 35, acelaşi Ploscariu interpunându-se pe direcţia mingii.

Defensivă derutată

La zece minute de la reluare, Ploscariu l-a servit foarte bine pe dreapta, pe Străuţ, acesta a pătruns în careu, şi a ridicat scorul la 2-0, cu un şut plasat, din unghi, în bară-gol. A fost, se pare, punctul care i-a descumpănit pe vizitatori. Pentru că, în neputinţa lor de a ajunge la poarta adversă, şi-au neglijat şi defensiva, depăşită aproape la fiecare atac mai consistent al reşiţenilor.

Firesc, scorul a luat proporţii, prin reuşitele lui Stoianov (min. 75), din penalty, pentru un henţ pe linia porţii al lui Raicu, după un plonjon spectaculos, care a primit cartonaşul roşu, şi Gideon (min. 90). Dar, au mai trecut pe lângă gol, din poziţii de singur cu portarul, Nanu (min. 56), Lazarovici (min. 59), Străuţ (min. 68 şi 79), Ploscariu şi Crişan (min. 80), Doană (min. 83) şi Mihăilă (min. 88).

Caseta tehnică

Stadion „Mircea Chivu“; timp frumos; teren bun; spectatori: circa 300; F.C.M. Reşiţa: Stoianov – Gurici (min. 19, Căprariu), Lupu, Tânc – Străuţ, Lazarovici, Doană (min. 83, Mihăilă), Nanu, Ploscariu (min. 85, Rupa) – Crişan, Gideon; Antrenor: Victor Roşca; Târgovişte: Lunescu – Zidăroiu, Ciolcă, F. Constantin (min. 46, Boroş), Preda (min. 60, Gheboş), Raicu – Petculescu (min. 59, Niţă), Dobre, Emanuel, Nicolae – Paştin; Antrenor: Ilie Stan;
Au înscris: Ploscariu (min. 8), Străuţ (min. 55), Stoianov (min. 75, din 11 metri) şi Gideon (min. 90);
Au arbitrat: Florin Constantin (Ilfov), asistat de Valeriu Boştină (Bucureşti) şi Bogdan Medrea (Rm. Vâlcea); Rezervă: Dorian Micloşină (Reşiţa); Observator: Traian Marcu (Sibiu).

Marius Moraru