Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Salvamont a participat la o misiune de salvare a unor turişti care au ieşit de pe traseu.De la începutul acestui an, salvatorii montani cărăşeni au fost solicitaţi în repetate rânduri să readucă în localităţi turişti rătăciţi din pricină că nu au respectat traseele marcate. „Încă din primăvară am avut cazul de la Poiana Mărului, când s-au rătăcit persoane ce au ales să scurteze drumul. Marţi, 4 octombrie, situaţia s-a repetat în zona Băile Herculane. Doi tineri, fraţi, din judeţul Mehedinţi, au plecat cu o zi înainte în zona Balta Cerbului. La întoarcere, au decis să scurteze drumul şi au plecat pe o potecă de animale, până au ajuns într-un loc unde s-au blocat. Au înnoptat acolo, şi dimineaţă au sunat la 112. A fost alertată poliţia din staţiune şi, ulterior, noi“, a precizat Valentin Balaban, şeful serviciului Salvamont Caraş-Severin.

Hardwig Adamcsek, unul dintre salvatori, ne-a spus că operaţiunea nu a fost deloc uşoară. „Am fost anunţaţi marţi dimineaţă, la ora 10.00 am plecat spre cei doi, iar la ora 12.00 i-am găsit, pentru că nu ştiau nici zona exactă unde se aflau. Erau în zona numită de localnici «faleza de la km 9». Am făcut două rapeluri pentru a-i coborî pe cei doi fraţi, de 26 şi respectiv 28 de ani. Cel mare este medic rezident în Bucureşti. La ora 14.00 i-am adus în siguranţă în oraş şi au plecat acasă. Necazul face că sunt multe cazuri la care trebuie să acţionăm pentru că turiştii neiniţiaţi în zonă, pe munte, inventează trasee“, a amintit salvamontistul.

Flavius Rotariu