REȘIȚA – Ne imaginăm războiul ca pe un complex joc de șah, între jucători sofisticați, ce calculează cu zeci de mutări înainte. Parade, fente, mișcări geniale, ceva care să dea un scop și o măreție celor trimiși de timpuriu să îngrașe câmpurile de bătălie. Realitatea însă e prozaică: e mai degrabă un grotesc joc de-a baba-oarba cu vieți omenești. Bunăoară, Ucraina.
În urmă cu doi ani și câteva zile, și Vladimir Putin își făcuse calcule. Se aștepta să termine în câteva zile, cu ucraineni întâmpinându-l cu lacrimi de fericire și steaguri rusești. Dovadă că în primele zile ale invaziei a ajuns din greșeală pe internet un articol pregătit din timp despre liniștea din Kievul proaspăt “eliberat”, iar o bună parte din trupele împinse în față erau de menținere a ordinii. Întâmpinat cu Javelin, i-a dat cu virgulă. Nu i-a ieșit mai bine nici cu Occidentul, deși acolo scosese ce-avea el mai bun: petrolul, gazele și arsenalul nuclear. Diplomatic, NATO și UE au avut elasticitatea necesară să absoarbă caii troieni ai Ungariei și Turciei, iar economic vorbind, nu au murit nici de frig, nici de foame.
Însă nici de partea cealaltă nu s-au priceput mai bine. De la imposibilitatea unui război în Europa zilelor noastre și până la prăbușirea imediată a Ucrainei, celebrii experți vestici n-au înțeles nimic din ce se petrece și oscilează permanent între panică și optimism bolnăvicios. După lovitura de măciucă a primei contraofensive ucrainene, prăbușirea armatei rusești era o chestiune de luni, până la finalul anului Ucraina va fi din nou în Crimeea, iar câteva săptămâni de antrenament apusean vor fi suficiente împotriva răsăritenilor. Numai că au uitat să le zică și rușilor asta; iar acestora, dacă nu le-a ieșit cu mitica lor supertehnologie atât de lăudată, care a clacat chiar și în fața echipamentului învechit trimis de NATO, au revenit la metodele tradiționale: mina, obuzul și recrutul. Care au funcționat. Și de îndată ce a doua contraofensivă ucraineană s-a împotmolit, occidentalii au căzut înapoi în panică și defetism. De fapt, nu au înțeles nici acum ce se întâmplă, dovadă că, în timp ce Ucraina luptă cu disperare pentru propria supraviețuire, iar progresele recente ale rușilor vin numai pe fondul încetinirii ajutorului, SUA și Europa fac ce știu ele mai bine: ședințe. Economic vorbind, mult-așteptata prăbușire a Rusiei încă se lasă așteptată; țara a trecut pe producție de război, iar miracolele șefei Băncii Centrale au întârziat deocamdată colapsul. Din punct de vedere diplomatic, valul global de indignare împotriva agresiunii cât se poate de clare s-a dus, iar uniunea care să izoleze și să sufoce Rusia nici măcar n-a apărut. Și nici nu o să apară. Putin a demonstrat că este singurul care poate să facă ce vrea el cu Rusia.
Putin n-a murit de cancer cum sperau unii, iar poporul rus nu a obosit de la război. Și dacă n-au făcut-o cei care au pierdut sute de mii de oameni, o fac în schimb europenii și americanii, deși singurul motiv pentru care nu au ocazia să experimenteze cu adevărat războiul sunt soldații ucraineni care continuă să lupte și să moară, apărându-se nu doar pe ei.
Pentru că să fie clar: Putin s-a urcat pe un tigru de pe care nu știe cum să coboare, iar războiul a devenit cu adevărat existențial pentru el însuși. Calculele ucrainene s-or fi dovedit prea complexe pentru el, însă știe prea bine că orice rezultat în afară de o victorie completă va face calculele celor din jurul său extrem de simple.
JCS-Nina Curița
