CARAŞ-SEVERIN – În ședința Coaliției de guvernare, care a avut loc luni seara, s-a decis ca, pentru pensiile pe contributivitate, punctul de pensie să crească cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei!
Totodată, anul viitor, pensionarii cu pensii mici vor fi sprijiniţi cu diverse sume de bani. Astfel, se acordă 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023. Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului. Se va acorda și un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare.
În aceeaşi şedinţă, Coaliţia de guvernare a stabilit ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizație, iar indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război să fie actualizate cu rata inflației, începând din 2018, însemnând o creștere totală de aproximativ 30 de procente.
Salariul minim va fi majorat la 3000 lei, dintre care 200 lei sunt scutiți de taxe – pentru a veni atât în sprijinul salariaților, cât și al angajatorilor.
Pe conturile de socializare, toţi parlamentarii cărăşeni şi-au amintit că sunt o mare familie şi au postat măsurile luate de Coaliţia de guvernare. Aleşii social-democraţi spun că „PSD și-a impus viziunea și soluțiile! Consecvenţa şi mai ales justeţea atitudinii PSD au dat roade“, iar liberalii spun că „PNL s-a opus ferm unor creșteri mai mici de 15% și a obținut în negocieri creșteri totale care depășesc 15,8%“.
Dincolo de orice declaraţii, important este consensul şi faptul că, aparent, mulţi români au de câştigat…
JCS-Nina Curiţa