Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. Asta a spus candidatul PNL pentru Senat, actualul ministru de Interne, Marcel Vela, într-o conferință de presă la Reșița, dând ca exemplu în acest sens privatizarea UCMR!

„PSD  a făcut mult rău, inclusiv județului Caraș-Severin! De exemplu, UCMR-ul a fost privatizat de PSD între 2000-2004, nu contează cine era atunci șeful PSD în Caraș, așa cum PSD a privatizat tot în acea perioadă și alte unități din Caransebeș sau din Caraș-Severin și dacă vă uitați la ele acum toate sunt în ruină. Dacă UCMR-ul a fost privatizat și PSD a avut capacitatea să îndrepte o greșeală, din 2012 de când a avut premier, fiind la conducere în Caraș-Severin, fiind la conducere în Parlament, la Guvern, înseamnă că n-a dorit. Aici poate dau dreptate și PMP, și USR, și noi, care acuzăm că PSD n-a luat o măsură pe care trebuia să o ia. A salva UCMR stătea în pixul premierului și al ministrului de resort de la vremurile respective și nu s-a dorit. Dacă ai o viziune asupra dezvoltării unui județ și ești un partid preocupat de dezvoltarea unei regiuni, faci ceva. La UCMR nici măcar nu era vorba să faci ceva extraordinar!”, a precizat șeful liberalilor cărășeni.

Marcel Vela anunța recent că Guvernul PNL va face în această săptămână reconversia datoriilor UCMR, ceea ce înseamnă o gură de oxigen pentru uzină și o foarte posibilă preluare a acesteia de către Hidroelectrica.

Comandat de Partidul Naţional Liberal, Filiala Caraş-Severin, executat de NVWotan Media. Cod mandatar financiar 11200025.