REŞIŢA – Abordarea nu are un caracter oficial, întrucât cererea circulă doar pe reţelele de socializare.
Ca şi cum ar fi vrut să aibă mai întâi acordul cetăţenilor, pensionarul Mihai Sprînceană a postat pe pagina sa de Facebook o solicitare de schimbare a denumirii Căminului pentru Persoane Vârstnice. Mai precis, el propune ca instituţia să poarte numele lui Pavel Fiştea, cel care a înfiinţat acest adăpost pentru bătrâni. Propunerea, deşi remarcabilă, apreciată, într-adevăr, de prietenii de pe Facebook, a fost comentată de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, care a scris că, până în prezent, nu l-a contactat nimeni, asemenea solicitări nefăcându-se, pe reţelele de socializare: „Cu toții l-am apreciat pe domnul Pavel Fiștea și știm ce a însemnat pentru sistemul de asistență socială al județului Caraș-Severin, mai ales pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice Reşiţa, dar astfel de acțiuni sau solicitări nu se fac pe rețelele de socializare. Nu cred că s-ar împotrivi cineva unui astfel de demers, numai că, până în acest moment, nu am primit oficial nimic. În altă ordine de idei, numărul meu de telefon este public, ușa biroului meu e deschisă pentru oricine. Nimeni nu m-a contactat. Lucrurile, poate, stăteau altfel acum. Ce ne-am face dacă nu am fi prezenți pe aceste platforme de socializare?“.
În expunerea de motive, Mihai Sprînceană argumentează cererea adresată Consiliului Judeţean cu un Laudatio, prin care evidenţiază meritele lui Pavel Fiștea, care a reușit să aducă instituţia la standarde recunoscute ca excepționale, nu doar în țară ci și peste hotare. „A inițiat împreună cu Clubul Rotary, pe care el l-a înființat în Reșița, numeroase acțiuni caritabile pentru sprijinirea copiilor cu boli grave, a tinerilor dotați sau alți cetățeni aflați în nevoi. A fost un permanent promotor al voluntariatului reșițean, al respectului pentru valorile cărășene autentice, promovând, în relațiile cu cetățenii străini, tradițiile noastre, folclorul, cultura și frumusețile naturale cărășene“.
Sprânceană a mai adăugat că, pe lângă motivele expuse în propunerea sa de pe Facebook, va completa lista cu alte merite pe care să le susţină în faţa comisiei. Totodată, i-a rugat pe consilierii judeţeni să-i abordeze propunerea „cu înțelegerea și respectul pe care-l merită acest mare om care a fost Pavel Fiștea“.
