REȘIȚA – Din culisele proiectului, aflăm că în sfârșit s-a trecut de etapa hârtiilor, urmând ca proiectul să prindă contur în zona gri de aproximativ 40 de hectare din cartierul reșițean!
Masterplanul celor de la Nhood pentru Reșița presupune o dezvoltare în patru etape, astfel încât fazele de dezvoltare de retail, office, divertisment și hotel să fie corelate cu 3 faze de dezvoltare de rezidențial, cu o anvergură totală de 49.200 m2 și 582 de unități (studio, 2 camere, 3 camere). În dezvoltarea de rezidențial, este prevăzut și un Apart Hotel (11.500 metri pătrați și 177 unități). „Exista riscul ca acest brownfield de peste 40 de hectare să se finalizeze într-un proiect anost în care să găsim câteva «cutii», aidoma multora realizate în pripă în România, însă șansa noastră, a reșițenilor a fost ca Ceetrus (acum Nhood – n.r.) să delege un birou de arhitectură celebru – Arte Charpentier – care a desenat un nou centru urban funcțional, aerisit, multifuncțional și prietenos pentru comunitate.“, a concluzionat Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.
„Sunt mândru de drumul parcurs de echipă până la acest concept extraordinar, mixt și multifuncțional și cred în oportunitatea de a crea în Reșița un nou model de regenerare comunitară!“, a declarat Tatian Diaconu, CEO Nhood România.
Viziunea și conceptul proiectului au fost realizate împreună cu birouri de arhitectură recunoscute la nivel internațional – Arte Charpentier și Arhitect Sud –, ce au integrat strategia de dezvoltare și mobilitate locală și regională. În toate elementele arhitecturale s-a avut în vedere păstrarea caracteristicilor locale, definitorii pentru Reșița (metal, cărămidă, spații verzi generoase). Proiectul își propune să faciliteze conexiunile din comunitate și să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a orașului. Legat de proiect, în încheiere, primarul Ioan Popa ne-a spus: „Așteptăm să vină la autorizare!“
JCS-A.M.