Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Multe dintre iniţiativele aflate în derulare sau în plan aşteaptă să primească unda verde a banilor guvernamentali.

În această perioadă, reprezentanţii municipalităţii speră la finalizarea proiectului vizând Colegiul Economic al Banatului Montan, de aproximativ două milioane de euro, precum şi Centrul de Zi ABC pentru micuţii defavorizaţi care beneficiază de asistenţă socială. Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, ne-a explicat că a vizitat recent acest centru, precum şi cel ce se amenajează în fosta baie comunală, cele două obiective fiind la data respectivă la un pas de finalizare, aşteptându-se recepţionarea lor în această perioadă.

„În ceea ce priveşte Grădina Zoologică, se desfăşoară lucrări acolo, dar relativ lent, spune edilul. Nu există bani guvernamentali deocamdată. Ni s-a spus că în perioada imediat următoare se vor debloca banii şi vine şi rectificarea de buget a Guvernului. Şi atunci putem vorbi de o recepţie şi la Grădina Zoologică. Sunt câteva aspecte, lucruri netrecute în contract şi va trebui să facem noi alei şi câteva porţiuni de drumuri”.

De asemenea, în perioada de vară, şi parcurile se numără printre priorităţile administraţiei reşiţene. „Cu privire la Parcul Copilului, fostul Parc al Siderurgistului, precum şi la Parcul Copiilor, de pe Bulevardul Muncii, este o problemă, ne mărturiseşte primarul. Aşa cum reiese dintr-o adresă pe care-am primit-o, finanţarea va fi asigurată până la sfârşitul anului. Problema este că noi va trebui să facem ceva în perioada asta de vară, să intervenim acolo pentru întreţinere şi pentru a asigura condiţii bune şi copiilor, şi adulţilor, pentru că a fost dezafectat un loc de joacă în speranţa că va continua acea investiţie, dar nu sunt bani guvernamentali. Am primit acea adresă potrivit căreia banii vor fi asiguraţi până la sfârşitul anului. Ne gândim că este totuşi un sezon când oamenii au nevoie de aceste două parcuri”.

Cam când se vor încheia lucrările la Parcul Zoologic? „După estimări, aş mai lungi cu încă două luni, sau chiar trei, în funcţie de rectificare, consideră şeful administrativului reşiţean. Dar mai este nevoie de o sumă de 900 şi ceva de mii de lei, de la Guvern. Până nu vin aceşti bani, este destul de greu să achităm această sumă plus contribuţia noastră. Chiar dacă noi ne preocupăm să asigurăm contribuţia noastră, greu va fi cu banii guvernamentali. În legătură cu ANL-urile de pe Calea Caransebeşului, am primit o altă adresă, şi anume că finanţarea la etapa a doua la cele trei blocuri va fi asigurată până la sfârşitul anului în curs. La etapa a treia nu se pune problema pentru un alt imobil, al optulea – în prima etapă au fost patru, acum sunt trei –, pentru că nu există deocamdată finanţare. Aşteptăm sfârşitul anului, aşa cum mi-a spus domnul director de la ANL. Să vedem în ce măsură, prin rectificări bugetare, putem să vorbim de aprobarea documentaţiei şi ulterior de derularea investiţiei”.

Cea mai recentă şedinţă ordinară de consiliu, de marţi, 25 iunie, a dus la aprobarea altei rectificări de buget. Ce aduce nou această rectificare? Primarul Reşiţei explică: „Două lucruri, schimbarea unei poziţii bugetare, pentru că vrem să finalizăm lucrările de la Grădina Zoologică, iar după ultimul proiect, sunt necesare şi alte lucrări care leagă de fapt acele zone pe care vizitatorii le vor admira. Şi atunci era nevoie de o rectificare bugetară, până la acea aşteptată rectificare bugetară de la nivel naţional, programată iniţial până în iunie, amânată până în iulie. Sper că se va face în iulie, deşi sunt previziuni pentru începutul lunii august. Avem nevoie de o rectificare pentru persoanele asistate social, pentru a le putea asigura acele drepturi din resursele proprii, până când vor veni banii din trimiteri de la Consiliul Judeţean”.

JCS-Antoniu Mocanu