Administraţia locală are în derulare un proiect de alimentare cu apă pentru localităţile Stancilova, Urcu, Valea Roşie şi Valea Răchitei, sate ce aparţin de comuna Şopotu Nou. Momentan, lucrările au fost demarate doar la Stancilova căci, din suma totală a proiectului – patru milioane de lei – primăria nu a primit decât o sută de mii de lei.
„Este o lucrare finanţată din fonduri guvernamentale, conform HG nr.577/1997, şi care se va finaliza în funcţie de banii care ni se vor aloca în continuare. Nu depinde de noi, aşa că momentan nu putem face mai multe“, ne-a spus primarul comunei Şopotu Nou, Păun Baba. Totodată, administraţia locală a obţinut o finanţare europeană de 2,5 milioane de euro pentru proiectul depus pe Măsura 322.
Este vorba despre un proiect integrat care presupune amenajarea reţelelor de apă şi canal la Şopotu Nou, reabilitarea a 12 kilometri de drumuri comunale, precum şi modernizarea şi reabilitarea Căminului Cultural Şopotu Nou.
„Licitaţia a avut loc recent, dar mai avem câteva lucruri de pus la punct înainte de a demara lucrările. Cel mai probabil, proiectul va începe anul viitor, în primăvară, ţinând cont că iarna bate la uşă, iar în sezonul rece este greu să faci astfel de lucrări“, a mai precizat Păun Baba.
Un alt proiect ce-şi aşteaptă finanţarea este cel depus de primărie la Compania Naţională de Investiţii în vederea construirii unui cămin cultural în Şopotu Nou. „Proiectul a fost câştigat de noi, a avut loc şi o licitaţie, numai că din cauza lipsei fondurilor aceasta a fost suspendată. Momentan nu ne rămâne altceva de făcut decât să aşteptăm şi să sperăm că nu vom fi scoşi din schemă“, a conchis edilul-şef.
Roxana Nafiru
