Caraş-Severin, Romania

Dacă în alte oraşe cartierele mărginaşe sunt prielnice pentru zone rezidenţiale sau pentru a atrage investitori, în municipiul nostru situaţia este tocmai pe invers. Asta pentru că oamenii care locuiesc în zonele care pe vremuri erau populate de lume bună, astăzi sunt în paragină.

Ai nimănui?

Aşa se simt şi cei care locuiesc în zona „Dealul Crucii“. Pe vremuri această zonă era ocupată de oamenii care lucrau în uzină, sau de cei care veneau din alte oraşe pentru a-şi face un rost în unul dintre cele mai mari oraşe industriale. În sec XXI zona este alta.

Drumuri distruse, case ce stau să cadă şi oameni care nu au cu ce să ajungă în oraş. Nici măcar pentru a-şi face cumpărăturile. „Trebuie să cumpărăm de la magazinele de aici care sunt private şi au preţuri cu mult peste cele normale“, ne spunea Ida Sznovak, o doamnă care locuieşte în Rândul 3.

Familiile se descurcă greu pentru că mulţi nu au posibilitatea de a munci. Carolina Olariu, o domnişoară de 17 ani a fost nevoită să renunţe la şcoală pentru a avea grijă de fraţii ei mai mici. „Nu-mi pare rău că nu mai fac şcoală atâta timp cât îmi ajut părinţii. Fraţii mei au nevoie de mine şi pentru familia mea aş face orice“, ne spunea tânăra.

Situaţia este şi mai complicată în Colonia Mierlei, unde majoritatea au case sociale. Puţini au locuri de muncă şi mulţi copii de întreţinut. Casele din chirpici arată sărăcia cu care sunt nevoiţi să se confrunte zilnic cei care sunt numiţi „reşiţeni“.

Alexandra Mănescu

[email protected]