REȘIȚA – În ședința de joi ar urma să fie aprobate listele nominale cu ordinea de prioritate a persoanelor care au acces la locuințe sociale, convenabile sau ANL!
Aprobate în urmă cu două săptămâni, publicate și afișate spre studiu în vederea formulării unor eventuale contestații, cele trei liste alcătuite de Comisia Socială de Analiză a Solicitările de Locuință vor ajunge, joi, la mâna consilierilor locali. E vorba despre listele de priorități pe anul 2026 cu persoanele îndreptățite să li se repartizeze o locuință din următoarele categorii: sociale, convenabile (fond de stat) și ANL. Pe prima dintre ele, cea de priorități locuințe sociale, sunt înscrise 105 persoane ale căror cereri au obținut punctaje situate în intervalul 70 – 3, pe cea cu prioritățile pentru repartizarea unei locuințe convenabile (fond de stat) sunt înscrise 104 persoane cu punctaje între 80 și 11, iar pe lista de priorități de locuințe pentru tineri, destinate închirierii (ANL) se află 32 de persoane, ale căror cereri au obținut între 66 și 43 de puncte.
În cazul acestora din urmă, vechimea cererilor nu a depășit 3 ani, nu aceasta fiind însă principalul criteriu de plasare sau avansare pe listă. În cazul locuințelor sociale, cea mai veche cerere s-a situat pe locul 34 cu 36 de puncte, deși a împlinit 6 ani de la depunere, iar în cazul locuințelor convenabile o persoană singură s-a situat pe locul 10 pe listă, cu punctaj 59 pentru o solicitare veche de 13 ani. Aceste persoane, respectiv familiile lor, vor beneficia de o locuință în ordinea plasării pe listă, în funcție și în măsura disponibilităților existente la nivelul Direcției pentru Administrarea Patrimoniului Consiliului Local.
JCS-Walter Fleck
