Caraş-Severin, Romania


După isteria creditelor luate şi cu rost
şi fără rost, cărăşenii
au ajuns să trăiască isteria
restanţelor. Sumele creditate de
cetăţenii din Caraş-Severin sunt de-a
dreptul astronomice.


Astfel, dacă creditele în lei ajung la
777,803,976.22 lei noi, valoarea creditelor în
valută a ajuns la 525,335,208.59 lei. Cel mai grav
este că, spre deosebire de data la care au fost
contractate aceste credite, acum mulţi dintre cei
care s-au împrumutat la bănci au statutul de
şomer iar ratele lor s-au dublat.


Firme falimentare, mii de şomeri, criza locurilor
de muncă… toate acestea au contribuit la
triplarea sumelor restante înregistrate de
populaţia judeţului Caraş-Severin
faţă de bănci.


Conform BNR, dacă în luna martie a anului
trecut restanţele cărăşenilor la
bănci erau de 9,665,473.21 lei, în martie
2009 cuantumul acestora a ajuns la impresionanta
sumă de 28,130,989.50 de lei. Cele mai multe
credite sunt contractate de cetăţeni pentru
nevoi personale, în valoare de 487,876,552.18
lei, în timp ce pentru locuinţe s-au luat de
la bănci de aproape 40 de ori mai puţini
bani, adică 12,762,123.43 lei.


Am ajuns să trăim vremuri în care nu
mai putem cumpăra nimic dacă nu apelăm
la „bunăvoinţa“ băncilor.
Până nu demult, oricine intra trist
într-o bancă cu actul de identitate
într-o mână şi o
adeverinţă de venit în cealaltă
mână, ieşea afară cu sacoşa
de bani. Bucurie mare, cu toţii cumpărau te
miri ce, important era să cumpere. Toată
lumea şi-a pus termopane, şi-a cumpărat
aparatură electrocasnică performantă,
şi-a mobilat casa şi acum ne lingem
rănile pentru că nu avem de unde să
plătim ratele la bancă. Zâmbetul
ofiţerului de credite de acum unu-doi ani s-a
transformat în ameninţarea recuperatorilor
care sună la uşi să execute silit.


Aici s-a ajuns după ce cărăşenii cu
salariu minim pe economie au luat credite
fără să gândească sau să
îşi imagineze ce urmează. Acum,
băncile ce au acordat credite
cărăşenilor se văd în
situaţia de a recupera într-o formă sau
alta aproximativ 28,000,000 de lei noi de la cei ce nu
mai pot să îşi achite creditele.
În total, cetăţenii din judeţul
nostru au luat de la bănci nu mai puţin de 1
miliard şi trei sute de milioane de lei noi.


Cele mai mari restanţe sunt la creditele
contractate de cărăşeni în lei,
24,278,391.36 lei în timp ce restanţele
pentru creditele în valută sunt de
3,852,598.14 lei. Conform datelor BNR, şi
agenţii economici din Caraş-Severin s-au
văzut nevoiţi să apeleze la creditele
bancare, aceştia luând împrumut
440,531,365.65 lei.


Din păcate, cărăşenii sunt mult
prea săraci pentru a putea să
economisească.