Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Consilierii reşiţeni au aprobat regulamentul pentru acordarea unui sprijin financiar pentru elevi, în vederea decontării radiografiilor dentare necesare intervenţiilor stomatologice din cabinetele şcolare!

Această formă de sprijin este destinată elevilor din şcolile de pe raza municipiului Reşiţa, care au nevoie de intervenţii stomatologice în cabinetele şcolare, intervenţii care impun radiografii dentare. În acest sens, Direcţia de Învăţământ, Tineret, Sport şi Culte, structură din cadrul Primăriei, a elaborat un regulament care să vină în sprijinul financiar al părinţilor, prin decontarea cheltuielilor aferente cu radiografiile dentare ale copiilor din unităţile de învăţământ şi anume din ciclul primar, gimnazial şi liceal din municipiul Reşiţa. De asemenea, regulamentul aprobat recent în vederea decontării acestor cheltuieli se va aplica de direcţia mai sus amintită, condiţiile care trebuiesc îndeplinite de către beneficiari fiind următoarele: în primul rând să fie elevi, iar unităţile de învăţământ la care aceştia sunt înscrişi să fie de pe raza municipiului Reşiţa. Pentru a putea beneficia de aceste facilităţi, etapele sunt următoarele: medicul stomatolog din cabinetul şcolar direcţionează elevii care au nevoie de radiografii dentare către un laborator de radiologie, cu care Primăria va încheia un contract de servicii, în urma unei selecţii de oferte de preţ. Elevul va prezenta medicului stomatolog radiografia dentară şi copia actului de identitate sau a certificatului de naştere, după caz.

Primăria Reşiţa, prin direcţia cu atribuţii în acest sens, va întocmi lunar un referat cu toţi elevii care au beneficiat de radiografii dentare pentru luna precedentă, plata către furnizorul de servicii de radiografie dentară fiind efectuată de la bugetul local. La cabinetul stomatologic şcolar, elevii vor prezenta o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ la care sunt arondaţi, dar şi o copie a actului de identitate (C.I sau certificat de naştere). Ulterior, cabinetul şcolar va transmite lunar lista cu elevii care au fost îndrumaţi pentru efectuarea unei radiografii din luna care tocmai a trecut, însoţită de copiile documentelor justificative. Măsura este una binevenită, având în vedere că, potrivit unei adrese a Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin înaintată municipalităţii, pe raza municipiului Reşiţa nu există în momentul de faţă nici un laborator care să efectueze gratuit radiografii dentare pentru elevi.

JCS-Nicoleta Moraru