REȘIȚA – Primăria nu va mai retrage echipa CSM Reșița din Liga Zimbrilor, dar în schimb va renunța la jucătorii cu salarii mari și se va axa pe tineri!
„Am decis de comun acord că nu retragem echipa din campionat, însă reziliem toate contractele vedetelor, adică georgienilor, sârbilor și așa mai departe, care în ciuda salariilor extrem de mari și a condițiilor foarte bune pe care le-au obținut de la Primăria Reșița nu au avut rezultate. Din 15 etape am câștigat 2 pe final, eram chiar rușinea campionatului. În consecință, vom continua meciurile din campionat cu o echipă mai restrânsă, vom da șansa tinerilor să arate dacă pot performa și vom vedea ce se va întâmpla la sfârșitul sezonului. Am avut costuri de aproape jumătate de milion de euro din august 2020 și până la finalul anului. Noi nu putem irosi resursa financiară a orașului cu loseri (pierzători-n.r.) și am spus că eu personal cu loseri nu mă asociez. În acest context, vom vedea ce vom putea face în a doua parte a campionatului cu tinerii pe care-i avem în oraș sau în jurul Reșiței. Probabil că ne vom despărți și de antrenor și vom opera tot cu antrenori din Reșița”, a declarat Ioan Popa, primarul Reșiței.
Bojan Butulija a condus echipa de la începutul sezonului și până la finalul anului 2020. În primul meci din retur, CSM Reșița va juca pe data de 1 februarie cu CSM Focșani 2007.
JCS-Ștefan Moraru