Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Suma acordată e tot de 500 lei, ca şi în anii precedenţi, în condiţiile în care se tot bate monedă pe creşterea natalităţii. 

Semnalam, încă de anul trecut, în cotidianul nostru, că între stimulentele acordate de alte primării din ţară şi cele acordate de administraţia locală sunt diferenţe mari. În mod paradoxal, unele primării de la sate au acordat stimulente duble, respectiv câte 1000 de lei pentru fiecare nou-născut. E bun şi 500, cât permite bugetul Primăriei Reşiţa, decât deloc, fiindcă părinţii care îşi doresc, cu adevărat, copii, nu se programează după aceste „daruri“. Au mai fost ceva promisiuni prin 2011, când a fost prevăzut prin Legea Educaţiei ca statul să sprijine dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii, prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 de euro (la cursul de schimb) pentru fiecare copil, cetăţean român, la naşterea acestuia. Aceste stimulente de la stat au tot fost amânate succesiv de la un an la altul, ultima promisiune de aplicare a legii având ca termen data 31 decembrie 2020, dacă nu mai intervine vreo altă ordonanţă de urgenţă care să anunţe o nouă amânare sau chiar o anulare definitivă a acestui stimulent.

Până una alta, părinţii se mulţumesc şi cu stimulentele puse la dispoziţie de primării, în funcţie de bugetul fiecăreia. La Reşiţa, acestea bat pasul pe loc, adică suma rămâne, aşa cum precizam, tot de 500 lei. Cât de mult i-au stimulat aceşti bani pe părinţi să procreeze în 2019, ne-a informat Lidia Roşian, director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Reşiţa: „În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2019 au beneficiat de stimulentul financiar pentru nou-născuţi, conform Hotărârii Nr. 371/20.12.2018, un număr de 385 de persoane, în cuantum total de 194.500 lei. Vârful a fost în luna martie 2019, când au fost înregistrate 42 de cereri, cele mai puţine fiind în luna iunie, când am avut doar 25 de cereri. În celelalte luni au fost peste 30 de cereri, doar în februarie, aprilie, iunie şi decembrie având sub 30, respectiv 28, 25 şi 27 de cereri“.

Trebuie precizat că au fost luni când au fost înregistrate mai puţine cereri decât numărul nou-născuţilor, de pildă, în februarie au fost 28 de cereri şi 29 nou-născuţi, la fel în luna aprilie, în iunie au fost 25 de cereri şi 26 de nou-născuţi, iar în decembrie 27 de cereri şi 28 de nou-născuţi. Reamintim că stimulentul se acordă o singură dată pentru fiecare copil nou-născut, iar cel puţin unul dintre părinţi trebuie să aibă domiciliul pe raza municipiului Reşiţa, cu cel puţin doi ani înainte de naşterea copilului.

JCS-Alexandra Gorghiu