Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – 100 de mașini vechi ar putea fi scoase de pe străzile Caransebeșului în următoarea perioadă dacă proprietarii acestora se înscriu în programul „Rabla Local”, finanțat prin Fondul pentru Mediu!

La propunerea primarului Felix Borcean, consilierii locali au aprobat participarea municipiului Caransebeș la acest program, cu un număr maxim de 100 de autovehicule uzate și un buget total de 300.000 de lei. 60.000 de lei, adică 600/lei pe autovehicul vor veni de la bugetul local, iar restul de 240.000 de la Fondul pentru Mediu. Aleșii locali au aprobat și regulamentul acestui program prin care deținătorii de mașini vechi vor beneficia de stimulentul de casare de 3.000 de lei.

„Ca să înțelegem, cei care duc o mașină la casat nu au dreptul să-și cumpere o mașină cu normă de poluare inferioară Euro 5, doar Euro 6, deci trei ani nu mai pot să-și cumpere mașini second-hand, în caz contrar sunt obligați să returneze cei 3.000 de lei. E bine așa!”, a spus Dragoș Curelea (USR). Alte condiții din regulament sunt că cei care își doresc prima de casare trebuie să fie proprietari ai mașinii de cel puțin cinci ani, să nu aibă datorii la bugetul local, iar mașina de care vor să scape să aibă o vechime de cel puțin 15 ani și norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Caransebeșenii interesați de „Rabla Local” își pot depune cererile, însoțite de documentele aferente (acte de identitate, acte de proprietate ale mașinii, certificate fiscal, cazier judiciar) la Primăria Caransebeș, Compartimentul Relații cu publicul, Registratură, Arhivă.

JCS-R.M.