Este vorba despre asociaţia culturală a comunei şi societatea similară din localitatea sârbă Grebenaţ. De la înfrăţirea lor din luna august 2003, elemente ale culturii locurilor sunt periodic împărtăşite prietenilor de peste graniţă.
Între prieteni
Recent, oaspeţii sârbi s-au aflat la Răcăşdia pentru a şaptea oară de la înfrăţire şi a treia oară în decursul acestui an.
Cu acest prilej, fanfara de ale cărei destine se ocupă profesorul Alexandar Şain, a susţinut un frumos program artistic în incinta Căminului Cultural. „Pe lângă fanfară, avem şi un cor de 30 de persoane, dirijat de Ionel Blaj, o orchestră din şapte membri şi o secţie de folclor, condusă de Dorel Popa“, ne spune Drăgan Kilom, preşedintele societăţii sârbe.
„Societatea s-a înfiinţat în 1890. Pe-atunci se numea «Plugarul». Eu mă ocup de destinele ei de 12 ani. Mergem la festivaluri în Voivodina şi România“, vorbeşte preşedintele Kilom despre societatea distinsă cu premiul întâi la festivalul de anul acesta de la Şimleu Silvaniei.
Din negura timpului
Asociaţia din Răcăşdia a apărut prin voinţa învăţătorului Emilian Novacovici. La 1866, acesta încerca să pună bazele unei asociaţii culturale. Asociaţie care apare la 1908 şi funcţionează până în 1947, când „Voinţa“ reunea un cor, fanfara şi trupa de teatru sătesc.
Trebuie amintit învăţătorul Gheorghe Guga, care se ocupa de „Voinţa“ la 1930 şi primul festival coral sătesc găzduit de Răcăşdia la 1935.
„Din 2002, am reluat activitatea. Acum, avem o trupă de dansatori, solişti vocali şi instrumentişti. În total, peste 40 de persoane“, aflăm de la preşedintele Iacob Pătru, care ne-a vorbit şi despre istoricul „Voinţei“.
„Roadele muncii noastre se văd anul acesta când am participat la Festivalul Hercules şi Festivalul Minorităţilor, ambele la Băile Herculane, la Festivalul Vinului de la Guduriţa şi la Zilele Culturii Răcăşdiene“, încheie Iacob Pătru. Din 2003, şi membrii „Voinţei“ s-au aflat de câteva ori la Grebenaţ.
Ionel Ivaşcu
