Caraş-Severin, Romania


Echipa feminină de handbal Universitatea va
întâlni, astăzi, cu începere de
la ora 15, la Tg. Mureş, pe
Mureşul din localitate.


Jocul orgoliilor


Va fi o nouă confruntare de palmares, între
liderul Seriei B, care a acumulat 28 de puncte, şi
formaţia gazdă, ocupanta locului al V-lea, cu
doar 11 puncte. În aceste condiţii, favorite
sunt elevele prof. Florin Pera, cu
toate că mureşencele îşi doresc o
victorie de orgoliu. Mai ales că, înaintea
startului campionatului, acestea din urmă aveau ca
obiectiv promovarea în Liga
Naţională
.


Tehnicianul reşiţean este însă
optimist: „Ne aşteaptă un joc dificil
la Tg. Mureş, echipă care, în toate
întâlnirile pe care le-am disputat, ne-au
dat o replică foarte bună. Eu sper să ne
mobilizăm şi să câştigăm
acest joc. Chiar dacă nu avem tot lotul la
dispoziţie. Din păcate, Claudia Rupa,
căpitanul echipei este indisponibilă,
suferind o entorsă destul de gravă la
Campionatul Naţional Universitar. Eu am
încredere în fetele care o vor suplini, pe
postul ei, dar şi în toate jucătoarele.
Şi sperăm să ne întoarcem
acasă, cum spuneam, cu cele două puncte.
Mă bucură faptul că Loredana Iancu
începe să-şi revină tot mai bine,
după accidentarea suferită şi sper
să poată evolua în disputa cu
Mureşul cel puţin o repriză“.


Handbalistele reşiţene se află de ieri
la Tg. Mureş, când au şi efectuat un
antrenament de dezmorţire, în perspectiva
partidei din această după-amiază.


Marius Moraru


[email protected]