Consiliul de Administraţie al Prescom-ului s-a întrunit acum două săptămâni pentru a lua în discuţie problema datoriilor pe care le are societatea în special la Fisc, şi care, dacă ajung să fie mai vechi de 90 de zile, sunt purtătoare de penalităţi de întârziere de 15% pe lună. Iar cum societatea avea o datorie de 100 de miliarde de lei vechi, sumă din care valoarea restanţelor mai vechi de 90 de zile ocupă o proporţie de 60-70%, penalităţile ar ajunge, în scurt timp, la cifre inimaginabile.
Aşa că, după ce a intrat în vigoare un OUG care le permitea administraţiilor să contracteze credite pentru sprijinirea unor operatori în genul Prescom-ului, Primăria Reşiţa a cerut 57 de miliarde de lei vechi, bani pe care, de altfel, îi datora societăţii. „La momentul la care Prescom-ul a cerut ca noi, consiliul local, în calitate de Adunare Generală a Acţionarilor, să ne pronunţăm, am hotărâm să luăm în calcul declararea insolvenţei, pentru că nu ştiam dacă împrumutul va fi aprobat“, a precizat viceprimarul Sorin Simescu.
Partea bună e că a fost aprobat creditul, iar banii au trecut direct de la Ministerul de Finanţe în conturile… Ministerului de Finanţe, în contul datoriei, primăria rămânând în aceeaşi situaţie. În acest fel au fost stinse, în mare, datoriile Prescom, ce erau mai vechi de 90 de zile, şi care generau penalităţi de 15% pe lună. Au mai rămas cam 2-3 miliarde în aceeaşi situaţie, însă suma ar putea creşte, întrucât datoriile se învechesc pe zi ce trece. Aşa că, se ridică întrebarea dacă trebuie sau nu demarată procedura insolvenţei în cazul Prescom.
Deja Fiscul a vândut Restaurantul 800, iar pe patrimoniul societăţii a fost instituit sechestrul. În cazul în care se va apela la insolvenţă, Prescom scapă de penalităţi, ceea ce înseamnă că primăria a cam aruncat cele 57 de miliarde pe apa sâmbetei! Iar în cazul în care nu se va apela la această procedură, sechestrul ar putea fi restrâns doar pe imobilele din zona centrală, sediul societăţii urmând să fie vândut, astfel încât să fie achitate dările către Fisc. Însă nimeni nu va garanta că în acest din urmă caz toată lumea îşi va achita toate facturile către Prescom…
Antoniu Mocanu
