REȘIȚA – Cu aceste cuvinte, primarul Ioan Popa se referă la investițiile făcute până acum în unitățile de învățământ din oraș, dar și la cele care vor urma. Speranța sa este că investițiile care se doresc a fi realizate în perioada următoare în economia Reșiței vor atrage populație în oraș, fapt care va crește și numărul de elevi!
Popa salută decizia Comisiei Europene de a accepta fazarea pe ciclul financiar 2021-2027 a proiectelor finanțate pe ciclul financiar 2014-2020, situație în care se găsesc și unele dintre școlile reșițene. „Până acum fazarea a fost acceptată doar pentru POIM. Această decizie ne va permite să mutăm banii de la un ciclu financiar la altul, ceea ce vom face și în cazul școlilor!”, a declarat primarul în cadrul conferinței de presă susținute alături de Liliana Dacica, șefa Direcției de Învățământ, Cultură, Sport și Culte din cadrul Primăriei Reșița.
Pe viitor, primăria vrea să se implice inclusiv în formarea profesională continuă a dascălilor. „Împreună cu Daniel Funeriu și cu colegii mei de la Direcția de Educație, vom încerca să sprijinim acest proces. Dascălii au obligația de a urma cursuri în acest sens la fiecare cinci ani. Sperăm să reușim să construim o entitate cu care să facem asta în mod cât mai performant.”, a mai spus primarul.
Din declarația sa, am mai reținut că, în perioada următoare, mai multe unități de învățământ își vor redeschide porțile. De asemenea, vor urma investiții importante în dotarea acestora, fie că este vorba despre creșe, grădinițe, școli gimnaziale sau licee. Școlile gimnaziale nr. 6, 7, 8 și 9 sunt încă în lucru, dar curând vor putea reprimi elevii. Conform Lilianei Dacica, până la Crăciun, primăria va prelua de la constructor Gimnazială nr. 6. La Gimnazială nr. 7, lucrările sunt pe ultima sută după ce un corp de clădire a fost finalizat, celălalt e aproape gata, a fost inaugurată noua sală de sport, iar cea veche a fost reabilitată. Motive de optimism pentru oficialul primăriei că totul va fi gata în maxim două luni. La Gimnazială nr. 8, clădirea principală e gata, iar în a doua parte a acestui luni va începe montarea echipamentelor IT. Constructorul încearcă să finalizeze clădirea școlii luna aceasta, după care se va concentra pe clădirea after school, sala de sport și terenul sintetic care urmează a fi amenajat în curtea școlii. La Gimnazială nr. 9, lucrările vor fi gata până la finalul acestui an, mai puțin amenajarea curții, care n-a fost cuprinsă în proiect, situație similară cu cea de la Gimnazială nr. 6.
De asemenea, școala din Mociur e gata, urmând a se face recepția, lucrările la școala și grădinița Dealu Mare se apropie de final, Grădinița „Dumbrava Minunată” a fost redeschisă, iar Grădinița „Floarea-Soarelui” se vrea finalizată cât mai curând. „Pe viitor, prin PNRR, se va finanța reabilitarea corpului C a Liceului «Mircea Eliade», Căminului 3 de la Colegiul Tehnic, unde-și desfășoară activitatea Poliția Locală și Grădinița «Ricki Pricki», unde lucrările au stagnat pentru actualizări. Pentru cantina Liceului «Traian Vuia» vom încerca să găsim fonduri fie prin Grupul de Acțiune Locală, fie pe următorul exercițiu financiar.”, a declarat Liliana Dacica.
Aceasta a vorbit și despre dotările unităților de învățământ. Spre deosebire de licee, proiectele pentru școlile gimnaziale au inclus și dotări constând în mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Asta deoarece au fost axe diferite de finanțare. „Prin PNRR vom veni în completare la școlile gimnaziale conform normativelor Ministerului Educației. Banii prin PNRR vin în special pentru licee, însă am putut cuprinde și grădinițele. Vom avea două achiziții publice, pentru echipamente IT, respectiv materiale didactice și mobilier. Valoarea totală se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, iar proiectul e prevăzut a fi gata la sfârșitul anului viitor.”, a încheiat oficialul primăriei.
În completare, primarul Ioan Popa s-a referit și la Liceul „Sabin Păutza”, singurul rămas nereabilitat energetic. Mansardarea făcută acum zece ani a creat greutăți de natură procedurală, amânând reabilitarea liceului pentru ciclul financiar 2021-2027.
JCS-Ionel Ivașcu