REȘIȚA – La sfârșitul săptămânii trecute, cei mai buni luptători din România s-au întrecut la Campionatele Naţionale de lupte libere, greco-romane şi feminine, competiție ce a avut loc la Sala Polivalentă din Reșița!
REŞIŢA – Documentaţiile pentru obţinerea finanţării urmează a fi depuse în perioada imediat următoare!
REȘIȚA – Reșița a fost gazda Campionatului Național de lupte seniori, competiție la care au participat cei mai buni sportivi din țară!
REȘIȚA – Campionatul Național de lupte seniori va fi organizat din nou la Reșița la finalul lunii noiembrie, în Sala Polivalentă!
REȘIȚA – În viitor, cei care locuiesc ilegal pe strada Bistra vor fi ajutați să intre în legalitate. Este vorba despre una dintre zonele marginalizate ale orașului, locuită de oameni cu stare materială precară și cu locuințe în mare parte degradate, improvizate și fără forme legale!
CARAȘ-SEVERIN – Săptămâna Europeană a Sportului va fi marcată în Caraș-Severin printr-un cros care se va desfășura vineri, 23 septembrie, la Reșița, Caransebeș, Bocșa și Anina!
REȘIȚA – Aceasta se va construi în Govândari, după un proiect tip, de dimensiuni reduse, cu o valoare estimată de 8,4 milioane de lei, fără TVA. Și va găzdui în total 40 de copii, în patru grupe!
REȘIȚA – Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și feminine pentru seniori a avut loc săptămâna trecută la Sala Polivalentă din Reșița, unde aproximativ 200 de sportivi s-au luptat pentru medaliile de campioni. La final, Reșița a ieșit pe locul III în clasamentul cluburilor, pe primele locuri situându-se Steaua și Dinamo!
REŞIŢA – Asta a cerut consilierul local Lenuţa Ciurel, în online, atunci când s-au pus în dezbatere, în Consiliul Local, proiectele tramvaiului, cu toată infrastructura, actualizările presupunând diferenţe impresionante!
REȘIȚA – Campionatele Naționale la lupte pe plajă la pentru cadeți, juniori și seniori au avut loc la Costinești în perioada 28 august – 02 septembrie. La nivel de cluburi, CSM Reșița a devenit vicecampioană națională la feminin!