Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic a transmis redacției un comunicat de presă potrivit căruia în perioada 19.04, ora 17 – 21.04, ora 06, zona înaltă a Carpaților Meridionali și a Munților Banatului se va afla sub cod portocaliu de ninsori abundente, local viscolite. În acest context, personalul și tehnica de intervenție a ISU Semenic sunt pregătite să intervină în sprijinul autorităților publice locale și populației.

„Situația fenomenelor meteorologice va fi monitorizată permanent prin dispeceratul Inspectoratului, iar în funcție de evoluția acestora și de eventualele situații de urgență create, se vor suplimenta forțele cu personal și tehnică din cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență ale județelor limitrofe care nu se află sub incidența codurilor. S-au luat măsuri de informare a primăriilor din județ asupra situației meteorologice din perioada următoare, la sediul acestora urmând a se institui serviciul de permanență“, se amintește în comunicat.

Pentru diminuarea consecințelor acestor fenomene meteo periculoase, ISU recomandă populației să evite deplasările în zonele afectate (zonele muntoase), iar în cazul în care aceste deplasări nu se pot anula sau amâna, să-și ia toate măsurile de precauție necesare pe timp de iarnă.