Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primarul Reşiţei susţine că asfaltul a cedat pe tronsoanele de drum reabilitate de administraţia precedentă, nu pe cele reabilitate în timpul mandatului său. Chiar şi aşa, a făcut apel la reşiţeni să mai rabde peticele şi plombele până când se vor face investiţiile adevărate.

Starea drumurilor din oraş a făcut din nou subiectul unei conferinţe de presă susţinute de primarul Ioan Popa, alături de Daniel Mircea Călin, directorul de la Întreţinere. Edilul a dorit să reacţioneze la acuzaţiile ce i se aduc, vizavi de craterele din asfalt, dând vina chiar pe acuzatori, pe unii numindu-i maimuţoi, pe alţii trompete pesediste. Două dintre postările de pe reţelele de socializare i-au atras mai mult atenţia, una cu un crater din asfalt, numai bun pentru bălăceală, intitulat „aquapark-ul lui Popa“, cealaltă cu mesajul „Domn’ primar, ţi s-a topit asfaltul“. Topit sau nu, „asfaltul la care face referire Mirel Sabo (liderul grupului PSD din Consiliul Local) este asfaltul pentru care reşiţenii plătesc un credit până în 2029, deci mai avem de plătit încă zece ani, la creditul de 12 milioane de euro, contractat în anii 2013-14, de Mihai Stepanescu, în care s-a asfaltat în oraş de către firma fratelui lui Ioan Crina, lucru care a fost scos în evidenţă de mine de câteva ori şi care imediat după expirarea garanţiei de trei ani a început să puşte. Şi dacă vă uitaţi în oraş, exact tronsoanele astea de asfalt au cedat. Şi, da, aşa este, s-a topit asfaltul! Dar nu este asfaltul meu, este asfaltul PSD-ului“.

„Invit reşiţenii să analizeze asfaltările pe care le-am făcut eu în oraş, din 2016 încoace, în doi ani şi jumătate. Şi mă refer la strada Moise Groza de la Poliţie, care este intactă, mă refer la drumul de Secu, de 9 kilometri, care este intact, mă refer la Traian Vuia, parcarea de pe Romaniţei, drumul de acces la Ţerova, drumul de acces la Doman. Toate aceste drumuri au fost asfaltate în mandatul meu şi nu sunt afectate de îngheţ, dezgheţ. Ceea ce fac eu garantez, şi garantez pentru că noi, cu Direcţia de Investiţii, urmărim ca lucrările să se facă aşa cum scrie la carte.

Edilul a povestit că a mai fost acuzat că ar fi pus prea multă clorură de calciu şi sare, la deszăpeziri, lucru care a distrus asfaltul, însă a subliniat că nu deszăpezirea, ci calitatea proastă a materialelor şi a lucrărilor au dus la apariţia craterelor. „Zonele grav afectate sunt cele care au fost asfaltate în 2013-14, şi în plus mai avem Calea Timişoarei, care a avut ultima reabilitare în 1990, Bulevardul Revoluţia din Decembrie, mă refer de la universitate, până jos la staţia peco Mol, nereabilitat din anii ‘90, G.A. Petculescu – anii ‘90, strada Crişan-Independenţei – anii ‘90. Şi acum revin la planurile pe care noi le avem în afară de asfaltare. Tronsonul Kaufland-Muncitoresc este prevăzut în proiectul de reabilitare tramvai, acela de 40 de milioane de euro, pe care-l vom reface complet şi vă asigur că nu vor mai fi probleme. În acelaşi proiect de mobilitate urbană avem prins acum Calea Timişoarei şi apendicele accesul spre IMR, care vor fi modernizate complet. Nu avem altă soluţie până la demararea proiectului pe mobilitate urbană cu fonduri europene decât peticirea şi plombarea. Reşiţenii trebuie să mai aibă răbdare încă un an până când vom demara lucrările la aceste şosele“.

Scuze pentru cratere

Şeful administrativului reşiţean a ţinut să le ceară scuze reşiţenilor pentru peisajul selenar de pe străzile urbei, chiar dacă nu-şi asumă vina pentru asfaltările administraţiilor anterioare, şi a precizat că de luni municipalitatea s-a apucat de treabă, la astupat gropi, pentru că vremea a început să permită acest lucru: „Am început să decapăm gropile din oraş, am pornit staţia de asfalt luni dimineaţă, durează cam 48 de ore până când vom avea asfaltul la temperatura normală şi vom putea să intervenim cu el. Vă spun sincer: am sunat la toate staţiile de asfalt din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, nimeni nu are pornită nicio staţie de asfalt. Am fi luat asfalt din altă parte. În consecinţă, am pornit staţia noastră de asfalt şi vom asfalta cu material pe care-l producem noi. În plus, avem o sculă, se numeşte patcher, care injectează criblură asfaltică şi liant“.

Potrivit primarului Ioan Popa, cu aceste materiale se vor porni lucrările chiar de marţi, iar, „după părerea mea, în două, trei săptămâni maxim, oraşul va fi pus la punct. (…) Sunt convins că oamenii mei vor lucra zi şi noapte! Lucrăm în trei schimburi, lucrăm sâmbătă şi duminică, astfel încât acest fenomen să fie înlăturat. Este unul pentru care eu îmi cer scuze reşiţenilor. (…) Am văzut şi oameni nemulţumiţi că şi-au buşit jante la maşină, roţi. În cazul în care cetăţenii vor putea veni la Primărie şi dovedi fără echivoc că din cauza carosabilului din Reşiţa şi-au distrus o jantă sau un cauciuc, Primăria îi va despăgubi“.