REŞIŢA – Cam asta este realitatea de pe străzile Alexandru Odobescu şi Moise Groza, din apropierea celor două instituţii reşiţene.
Peisajul plin de gropi, aproape neocolibile, a devenit la ordinea zilei în reşedinţa judeţului. Când însă gropile se înteţesc în faţa unor autorităţi precum Poliţia sau în drumul intervenţiilor pompierilor, lucrurile sunt cu atât mai grave. Şi dacă autorităţile nu reacţionează la aceste realităţi, cititorii noştri sunt cei care au făcut primul pas.
Ultimele topiri ale zăpezilor pe străzile Reşiţei au scos la iveală un peisaj dezolant, aproape selenar, cu gropi din ce în ce mai greu de ocolit, care ne amintesc faptul că în ultimii ani în municipiu doar s-a cârpit. Sau s-a spart… Imediat după marea asfaltare, operatorii de diverse servicii şi-au amintit că mai au de tras un cablu sau o conductă pe sub străzile proaspăt modernizate, iar drumurile Reşiţei n-au fost iertate. Refaceri s-au văzut, pe arterele principale, însă în spatele peisajului urban, peisajul selenar a rămas la el acasă.
Un cititor ne-a invitat pe două dintre străzile mai puţin vizibile pentru reşiţeanul de rând, care nu prea are de umblat toată ziua pe la Poliţie sau pe la Pompieri. Chiar şi aşa, zona Poliţiei este una intens tranzitată de reşiţeni.
Strada Alexandru Odobescu, prima pe care cotesc pompierii pentru a ieşi în oraş, din vechile garaje, este plină de gropi, unele de neocolit, tăind transversal drumul, care este îngust şi destul de circulat, ceea ce face ca şoferii să se aştepte unii pe alţii pentru a putea ocoli craterele. Se află într-o „stare deplorabilă. Maşinile pompierilor nu pot să circule în viteză. Iar dacă circulă, se distrug! Oare cine plăteşte reparaţiile acestora, nu tot noi? Cam la fel şi strada de la Poliţia Municipală. Pivoţii maşinilor de poliţie sunt plătiţi de… cine oare?“, ne scrie cititorul, nedumerit de faptul că autorităţile locale par să nu vadă starea avansată de degradare a celor două drumuri de importanţă majoră nu doar pentru municipiu.
Mult mai adânci sunt, însă, craterele de pe strada Moise Groza, printre care trec oamenii legii. Circulaţia pe drum se face în sens unic şi este cu mult îngreunată nu doar de gropi, ci şi de limitările impuse pe străzile adiacente, de parcările care încarcă peisajul, dar sunt insuficiente, şi de lipsa unui trotuar practicabil pe toată lungimea străzii. Aşa ajungi să vezi, la ore de vârf, o hărmălaie de pietoni, care circulă printre gropi pline cu apă, în zilele ploioase, de maşini parcate sau care circulă, aşteptându-se unele pe altele, în care nici măcar legislaţia rutieră nu mai poate stabili reguli de prioritate.
Şi dacă totuşi cititorul nostru are dreptate, iar municipalitatea n-a văzut gropile din cele două drumuri, purtătorii de uniforme din cele două unităţi ar fi putut trage cu siguranţă un semnal de alarmă vizavi de peisajul selenar de la fereastră, prin care-şi trec încălţările şi maşina zilnic.