Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Începând de săptămâna viitoare, noul şef al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin va fi comisarul-şef Cristian Sorin Goian, în prezent şef al Serviciului Judeţean la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timişoara.

Acesta este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 1995, Facultatea de Drept, profil Combaterea Crimei Organizate.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a semnat astăzi, 7 februarie 2020, Ordinele de ministru prin care comisarul-şef Florin Turnagiu revine la IPJ Timiş, iar comisarul-şef Cristian Goian preia comanda Poliţiei cărăşene.

JCS-Nina Curiţa