Orădenii care vor trece prin parc vor putea cumpăra atât pălincă şi mâncare, cât şi flori sau obiecte de ceramică. „Avem pălincă de prune din acest an şi de cinci ani, ţinută în butoi de dud, pălincă din caise, cireşe, struguri, vişinată şi cornată. În acest an, recolta a fost mai slabă, dar am mai participat la alte trei ediţii a Târgului Pălincarilor şi am avut succes”, ne-a spus Florian Popovici, din Burzuc.
„Eu fac vase de lut încă din clasa a şasea, de 12 ani. Pentru noi, meseria asta e o moştenire din familie. Am mai fost la Oradea, la Expo Varadinum, dar la Târgul Pălincarilor suntem invitaţi pentru prima oară. Am fost şi la Iaşi, Buzău, Botoşani, Braşov, Alexandria, în multe oraşe”, spune tânărul Fabian Imre, sosit tocmai din localitatea Corond, judeţul Harghita, alături de sora sa.
După orele 19, va urca pe scenă ansamblul folcloric „Nuntaşii Bihorului”, urmat de formaţia Hotel FM Oradea şi de Fuegoşi Irina Loghin.
Monica Mateiu
